Apostolul: Gal 6,11-18; Evanghelia: Io 3,13-17;
Episodul evanghelic (Io 3,13-17), relatat numai de Ioan, face parte din dialogul nocturn a lui Isus Cristos cu Nicodim (Io 3,1-21). Membru al sinedriului, fruntaș al poporului, mare demnitar (v. 1), Nicodim a luat apărare lui Isus Cristos (Io 7,50-51: nimeni nu poate fi acuzat înainte de a fi ascultat) și a adus o sută de litre de smirnă și aloe (semn de bogăție și dărnicie), pentru a îmbălsăma, împreună cu Iosif din Arimateia, trupului mort a lui Isus Cristos (Io 19,39).
Nicodim, nume care înseamnă „cuceritorul poporului”, era interesat teoretic de învățătura despre Împărăția lui Dumnezeu sau viața veșnică. Prudent, a venit noaptea la Isus Cristos (v. 2), sau din noapte la Isus lumina lumii. Era învățătorul lui Israel (v. 10) și a recunoscut pe Isus Cristos ca Învățător de la Dumnezeu, acreditat de semnele (minunile) săvârșite (v. 2). Isus Cristos îi atrage atenția că pentru a intra și vedea Împărăția lui Dumnezeu, nu-i suficientă cunoașterea rațională bazată pe semne, ci este necesară nașterea de sus (v. 3) sau din nou, cum înțelege Nicodim (v. 4: să intre a doua oră în pântecele mamei sale și să se nască), care-i opera Duhului (v. 6). Nu-i nevoie de naștere din nou fizică, care-i imposibilă (v. 4), ci de naștere spirituală din apă și Duh (v. 5), aluzie evidentă la taina botezului.
Isus Cristos dă mărturie de realitățile văzute la Tatăl ceresc (v. 11) și trebuie crezut indiferent că vorbește de realități pământești sau cerești (v. 12). Mistici vizionari urcă la cer și contemplă tainele de sus, fiind numai mesageri. Numai Dumnezeu Unul-născut, care este în sânul Tatălui (Io 1,18), Fiul omului s-a coborât din cer (v. 13), întrupându-se (Io 1,14), fiind revelația însăși, subiect și mesager al revelației. A coborât din cer și a urcat din nou începând cu înălțarea pe Cruce (v. 14), înălțare prefigurată de înălțarea șarpelui în pustie de către Moise (Num 21,8-9).
Șarpele înălțat pe lemn este semn a lui Isus Cristos înălțat pe Cruce ca să ne vindece de mușcătura șarpelui din rai (v. 14). Crucea este semn suprem al iubirii lui Dumnezeu pentru lume (v. 16). Când îmbrățișezi deschizând brațele, înfăptuiești cu trupul tău semnul crucii. Iubirea este semn al prezenței lui Dumnezeu care este iubire (1 Io 4,8.16). Iar iubirea reciprocă este semn de recunoaștere a ucenicilor lui Isus Cristos (Io 13,35).
Duhul Sfânt este dat pe măsură ce Isus Cristos este înălțat (Io 7,39), în trei trepte: pe cruce (v. 14), la înviere (Io 20,22-23) și la înălțarea la dreapta Tatălui (Fap 2,3). La înălțarea pe cruce (Io 3,14; 8,28), Isus Cristos și-a dat Duhul Tatălui (Io 19,30), ca Tatăl să-l dăruiască Noii Eve născută din coasta Noului Adam, sub forma apei botezului și sângelui euharistic (Io 19,34). Această dăruire a Duhului Sfânt este cea a inițierii creștine, a nașterii de sus din apă și Duh (vv. 3.5). Pentru aceasta a trebuit ca Fiul omului să fie înălțat pe Cruce, precum șarpele în pustie (v. 14). La înălțarea din moarte la viață prin înviere Duhul Sfânt a fost dat, pentru iertarea păcatelor, sub formă de suflare, iar după înălțarea la cer sub formă de limbi de foc.
Înălțarea noastră pe cruce este etapa fundamentală necesară, nu opțională, fără de care nu se poate realiza înălțarea prin înviere anticipată și înălțarea la cer. Amânarea asumării crucii duce la amânarea învierii chiar până la învierea universală.
Moise vindecă mușcăturile de șarpe ale poporului pedepsit pentru murmurare, cu un șarpe de aramă răstignit și înălțat pe lemn (Num 21,4-9). Episodul prorocește și prefigurează înălțarea lui Isus Cristos pe cruce (v. 14). Șarpele încolăcit pe un potir este și simbolul farmaciilor. Moise aplică principiu farmaciei, al antibioticelor care omoară microbi cu microbi ”răstigniți”, slăbiți sau morți. De mușcătura de șarpe sunt vindecați cu șarpe. Cu șarpe pe șarpe călcând. Isus Cristos, confirmă principiul antibioticelor, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
Și apostolul Pavel este învățător de la Dumnezeu ca și Isus Cristos (v. 2), acreditat de semnele (stigmatele) lui Isus Cristos în carnea sa (Gal 6,17), stigmate mistice sau cicatricile biciuirilor primite (2 Cor 11,23-25). Pavel se laudă numai cu crucea Domnului Isus Cristos prin care a fost răstignită lumea și Pavel pentru lume (lumea în sens negativ, realitatea de păcat și opoziție față de Dumnezeu). Crucificarea lumii și față de lume, relativizează circumcizia, esențială fiind creatura nouă, născută de sus (Gal 6,14-15: apostolul zilei).