Tăierea capului lui Ioan Botezătorul; 29 august

Parimii; Litie; Polieleu; Pripele; Evanghelia Utreniei: Mt 14,1-13; Laude; Doxologia Mare. Apostolul și Evanghelia Profetului: Fap 13,25-33; Mc 6,14-30. Post și ajun

 Anul liturgic bisericesc, care începe la întâi septembrie, se sfârșește cu sărbătoarea martiriului lui Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre cei născuți din femeie, și începe cu sărbătoarea nașterii Maicii Domnului, ce mai mare dintre creștini.

În timpul anului liturgic Ioan Botezătorul este sărbătorit de mai multe ori ca continuă aducere aminte de cel ce a indicat pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii (Io 1,29). La 23 septembrie, zămislirea minunată dintr-o femeie stearpă. La 24 iunie, nașterea cinstitului profet și înaintemergător. La 7 ianuarie, mărturia Botezătorului cu privire la identitatea lui Isus Cristos. 29 august, decapitarea lui Ioan, moartea martirică analoagă cu moartea lui Isus Cristos pe cruce. La 24 februarie, găsirea cinstitului cap, asemănătoare cu găsirea sfintei cruci.

Sfârșitul martiric a lui Ioan Botezătorul anticipă și prefigurează patimile și moartea martirică a lui Isus Cristos, rezumate de apostolul Pavel în predica din sinagoga din Antiochia Pisidiei (Fap 13,25-33: apostolul zilei). Ioan bărbat drept și sfânt (v. 20), ca Dreptul și Sfântul Isus Cristos (Fap 3,14), este înaintemergător a lui Isus Cristos în predicare, arestare, moarte și coborâre în locuința morților (la iad). Irod se temea de popor să-l omoare pe Ioan, pentru că poporul îl considera profet (Mt 14,5), ca marii preoți care se temeau de poporul care-l socotea pe Isus Cristos profet (Mt 21,46). Cu toată teama vor găsi momentul potrivit să-i prindă cu forța și să-i lege (v. 17; 14,44-46; 15,1). Condamnarea a fost premeditată de o femeie, Irodiada în cazul lui Ioan Botezătorul, și de Mireasa Israel în cazul lui Isus Cristos, cu colaborarea autorității politice, Irod la Ioan, Pilat la Isus. Ioan mărturisește adevărul în fața lui Irod, cu prețul vieții (v. 18: nu-ți este îngăduit s-o ții pe femeia fratelui tău), ca Isus Cristos în fața lui Pilat (Io 18,37: născut în lume ca să dea mărturie pentru adevăr). Ambii condamnați, fără vină și fără posibilitatea de a se apăra, în prezența mulțimii care aprobă tacit sau explicit. Trupul lui Ioan a fost luat de ucenici și înmormântat (v. 29), ca și trupul lui Isus Cristos care a fost luat de Iosif din Arimateea și îngropat (Mc 15,43-46). Opinia lui Irod că Ioan a înviat din morți și de aceia puterile lucrează prin el (v. 14), trimite la învierea lui Isus Cristos.

Evanghelia cu tăierea capului lui Ioan Botezătorul (Mc 6,14-30; Mt 14,1-12) este încadrată de trimiterea apostolilor în misiune de antrenament, pentru a predica, ca și Ioan Botezătorul, convertirea oamenilor (Mc 6,12), și de întoarcerea apostolilor din misiune cu raportul că misiunea a fost îndeplinită cu succes (Mc 6,30). Episodul cu martiriul Botezătorului anunță destinul misionarilor, mărturisitorilor și martirilor (martor sau martir înseamnă „unul care-și aduce aminte”).

Trimiterea apostolilor în misiune a făcut ca numele lui Isus să fie cunoscut (v. 14) și să declanșeze discuții asupra identității lui. Episodul cu uciderea lui Ioan este introdus de enumerarea opiniilor cu privire la identitatea lui Isus Cristos, conform cărora Isus ar fi Ioan Botezătorul înviat, Ilie redivivus, ridicat la cer într-un car de foc (Mal 3,23-24) sau un profet ca oricare altul (vv. 14-15). Ideea comună a celor trei opinii este că Isus Cristos este un profet, copie a unui profet din trecut. Opinia că Isus Cristos este Ioan Botezătorul redivivus, susținută și de Irod (v. 16), este conformă credinței populare că oamenii uciși pe nedrept revin pe pământ pentru a se răzbuna, puterile lucrând prin ei (v. 14).

Irod a întemnițat pe Ioan pentru a-l ocroti (v. 17) de mânia Irodiadei care-l ura (v. 19). Îl considera bărbat drept și sfânt și de aceia îl asculta cu plăcere (v. 20), ca pe un consilier. Irod, bine intenționat dar depășit de evenimente, a fost neputincios în a-l salva pe Ioan de la moarte, cum neputincios a fost și Pilat în a-l salva pe Isus Cristos (Mc 15,14).

Sosește ziua potrivită, prielnică în sens astrologic, ziua de naștere a lui Irod, aleasă împreună cu astrologii în funcție de zodiac, nu în aceiaș zi în fiecare an, zi la care au fost invitate autoritățile Galileii (v. 21). Zi oportună și pentru Irodiada, zi care a manifestat adevărul ascuns în inimă, ura ucigașă a Irodiadei față de Ioan Botezătorul.

Spre plăcerea lui Irod și a invitaților, fiica Irodiadei, numită Salomeea de Josephus Flavius, fiică adoptivă a lui Irod, a dansat (v. 22), probabil striptis, după cum era obiceiul vremii ca la ospețe să se introducă între mese momente de divertisment (dans, lupte, scenete, jonglerii). Ca regele Artaxerxes față de Estera (Est 5), Irod entuziasmat de jocul fetei, imprudent s-a jurat cu strășnicie, public în fața invitaților, să-i dăruiască cadou până și jumătate din regat (v. 23), adică s-o facă egală cu sine, semn al iubirii supreme. Salomeea la sugestia mamei sale (v. 24), pentru care capul lui Ioan era mai important decât jumătate din tetrarhie, a cerut capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie, ca un trofeu, imediat, ca nu cumva Irod să se răzgândească (v. 25). Irod se întristează, dar nu refuză cererea din cauza jurământului și a rușinei față de invitați (v. 26), și imediat, cum a cerut fata, trimite un soldat din garda de corp (speculator: iscoadă, care iscodea planurile dușmanilor și dejuca eventualele atentate), să aducă capul lui Ioan Botezătorul (v. 27). Soldatul merge în închisoare și execută sentința și oferă „trofeul”, capul lui Ioan, Salomeii, iar fata mamei (v. 28), care a tras sforile din culise, precum Izabela pentru a ucide pe Nabot (1 Re 21,7-16). Fata a fost silită, împinsă înainte, de mama ei să ceară un cadou macabru (Mt 14,8). Irod a fost silit, constrâns de jurământul imprudent făcut în fața oaspeților (v. 26), așa că principala vinovată de decapitarea lui Ioan Botezătorul rămâne Irodiada.

Păcatul lui Irod, adulterul, nerecunoscut și necondamnat, naște crima, păcat și mai mare, așa cum și astăzi păcatul curviei naște de multe ori crima avortului, iar păcatul dansatoarelor de striptis ucid sufletele privitorilor, nu trupurile.

Ioan Botezătorul, bărbat drept și sfânt (v. 20), iubit de popor și temut de autoritățile religioase (Mc 11,27-33: întrebarea despre originea autorității lui Ioan), a fost apărătorul și mărturisitorul dreptății. Nu este drept s-o ții pe femeia fratelui tău (v. 18), pentru că era interzis de Legea lui Moise (Lev 18,16; 20,21), sunt cuvintele testament ale lui Ioan Botezătorul. Iudaismul este religia dreptății, având Legea (Torah, Calea) lui Dumnezeu ca dreptar al dreptei judecăți. Iudaismului își numește sfinții „drepți”, iar pe cei ai străinilor „drepții popoarelor”.

Ioan intransigent, în spirilul Legii lui Moise, a atacat răul, nedreptatea personală și a trezit ură personală din partea unei femei promovată regină. Isus a atacat răul în general, propovăduind vestea cea bună (gândire pozitivă), fiind în bune relații cu femeile.

Administrarea dreptății este funcția principală a rațiunii (logos) omului, a „capului” omului, ființă cuvântătoare (rațională). Ioan a fost decapitat de împăratul Irod, „capul” politic, a cărui „cap” (rațiune) a fost corupt de plăcere. Lui Irod i-a plăcut dansul fetei (v. 22), cum i-a plăcut Evei pomul oprit (Gen 3,6), și si-a pierdut capul (rațiunea), făcând o promisiune nerațională (v. 23: să-i dăruiască orice până la jumătate din împărăție).

Păcatul este irațional, fără cap. Plăcerea decapitează omul. Îl face să-și piardă rațiunea, luând conducerea partea sensibilă a omului (trupul), care nu este capabilă decât să distingă între plăcere confundată cu binele și durere considerată răul. Aceasta este consecința mâncării din „pomul prin care se poate cunoaște binele și răul” (Gen 2,17).

Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre cei născuți din femeie, ultimul profet al Israelului vechi, apărător al dreptății, este decapitat și transplantat Isus Cristos noul cap al Israelului înnoit, care aduce ca noutate deschiderea ochilor minții (nous) spre înțelegere, inteligență și iluminare și deschiderea ochilor inimii spre a-l vedea pe Dumnezeu.

Murind ca martir Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul a pregătit cale Domnului și în locuința morților. Acolo a anunțat sosirea celui care pentru martiri va transforma locuința morților cu o singură ușă de intrare în tunel de trecere de la viață la viață. Aceasta pentru că martiri și cei asimilați lor, vor avea parte de prima înviere, de învierea lui Isus Cristos. Vor domnii și preoții împreună cu Isus Cristos înviat în mia de ani (perioadă lungă), de la prima înviere (Învierea lui Isus Cristos), până la învierea tuturor (Apoc 20,4-6).

Postat în Cuvinte liturgice