Apostolul: Ef 2,4-10; Evanghelia: Lc 8,26-39
Eliberarea îndrăcitului cu o legiune de demoni, din Gherasa (eliberare nu vindecarea, pentru că posedarea diabolică este robie, nu boală care se vindecă), este redată de toți evangheliștii sinoptici: Mt 8,28-34; Mc 5,1-20; Lc 8,26-39.
Exorcizarea îndrăcitului din Gherasa, prima lucrare a Împărăției lui Dumnezeu și semn că Împărăția lui Dumnezeu, adică Isus Cristos cu Spiritul Sfânt, a ajuns la noi (Lc 11,20; Mt 12,20), este încadrată de alte două lucrări ale Împărăției: liniștirea mării înfuriate (Lc 8,22-25) și învierea fiicei lui Iair (Lc 8,40-56). Învierea este ultima lucrare a Împărăției.
Îndrăcitul înainte de eliberare (simbol al omului căzut, anormal) era dezbrăcat (v. 27), gol ca Adam după cădere (Gen 3,10). A pierdut sentimentul rușinii. Descoperirea goliciunii era interzisă în Vechiul Testament (Lev 18,6-19). Prorocii amenință cu pedeapsa descoperirii goliciunii (rușinii), cetatea Ninive (Naum 3,5), Babilonia (Is 47,2-3) sau Mireasa adulteră, Ierusalimul necredincios (Iez 16,37).
Posedatul era agitat mai tare decât marea și violent, fiind posedat de o legiune de demoni (v. 30). Era încătușat la mâini și la picioare, dar rupea legăturile și era gonit de demoni prin pustiu (v. 29). Fugea și se ascundea ca Adam (Gen 3,10). Era violent cu toți oamenii, teroriza, încât nimeni nu putea trece prin apropierea lui (Mt 8,28). Era violent și cu sine însuși, pentru că se rănea cu pietre, se autolapida (Mc 5,5).
Posedatul era „boschetar”, locuia în morminte, în cimitir (v. 27), ca Adam care s-a ascuns în mijlocul pomilor din grădină (Gen 3,8). Mormântul este loc impur, loc al morții fizice și sociale. Atingerea mortului producea maxima impuritate levitică (Lev 21,1). Goliciunea și locuirea printre morminte sunt semne ale desocializării îndrăcitului.
Îndrăcitul după eliberare (simbol al omului mântuit, normal, socializat) era nu dezbrăcat, ci îmbrăcat (v. 35), ca cei mântuiți îmbrăcați în Cristos (Gal 3,27). Nu era agitat, ci liniștit, îmblânzit, la picioarele lui Isus (v. 35), poziția ucenicului, ca apostoli care au primit pacea lui Cristos (Io 14,27). Demoni și oamenii păgâni stânjeniți de prezența lui Isus Cristos erau agitați. A fost trimis să locuiască, nu în morminte, ci acasă (v. 39), ca și casnicii lui Dumnezeu (Ef 2,19).
De la demonizarea individuală, cu o legiune de demoni (v. 30), se va ajunge la demonizarea colectivă, a turmei de porci (v. 33), la globalizarea demonizării când poporul va deveni turmă de porci (adică consumist) și va sfârși prăvălit în mare, ca Babilonul cel mare (Apoc 18,21).
Semnele demonizării colective a lumii moderne, consecințe ale individualismului modern, sunt: nerușinarea goliciunii feminină de masă, propusă de modă (picioare, buric sau sâni descoperiți); agitația datornicilor; singurătatea de mormânt a locuitorilor din blocuri; fărădelegea (fără legea naturală înscrisă în natura și în conștiința umană) promovării homosexualilor.
Diavoli au știut că Isus Cristos este Fiul Dumnezeului celui Preaînalt (v. 28), titlu folosit de păgâni. Au cerut să nu fie trimiși în Adânc, hău (v. 31: abyssos, „fără fund”, locuința monștrilor, diferit de iad, locuința morților, și de gheenă, balta de foc) înainte de vreme (Mt 8,28) și să fie înlănțuiți o mie de ani (Apoc 20,3). Diavolii șmecheri au implorat îndurare, ca să-l păcălească pe Isus Cristos, dar se autoînșeală. Au cer o „permisie”, ca în armată. I s-au închinat în chip mincinos și interesat. Cu viclenie au urmărit să facă un rău mai mare, să ucigă două mii de porci înecându-i în mare (Mc 5,13) și astfel să împiedice convertirea gherasenilor și să anuleze exorcizarea mării înfăptuită de Isus Cristos (Lc 8,24). S-au proșternat la pământ (proskynesis) ca supușii în fața stăpânilor și s-au rugat să-i lase să intre în turma mare de porci care pășteau în apropiere (v. 32). Isus Cristos a acordat demonilor „permisia” cerută (i-a lăsat să facă ce vreau) și demoni au plecat în porci fără a fi alungați, exorcizați. Nu mult au rămas demonii în turma de porci, pentru că s-au aruncat cu porci cu tot în marea exorcizată de Isus Cristos (Lc 8,22-25).
A venit și vremea, probabil cu Constantin cel Mare, când Diavolul, aruncat din cer pe pământ (Apoc 12,9), a fost legat și închis în Adâncul (hăul, abisul) mării, ca să nu mai rătăcească neamurile (Apoc 20,1-3), pentru o perioada lungă de o mie de ani, simbolici nu matematici (probabil până la primul război mondial). Dezlegat din temnița Adâncului, Diavolul a ieșit și a început iarăși să rătăcească neamurile de pe tot pământul (Apoc 20,7-8), prin Fiara diabolică ieșită din mare (Apoc 13,1-10), imperiul apocaliptic global, care stăpânește peste toată omenirea (Apoc 13,7: toate triburile și popoarele și limbile și neamurile).
Duhurile necurate au furat din inima gherasenilor sămânța Cuvântului semănată prin minunea vindecării îndrăcitului cu o legiune, ca să nu creadă în Isus Cristos și să fie mântuiți. Prima situație a sămânței din pilda semănătorului (Lc 8,12). Dar Isus Cristos nu-i abandonează. Le trimite ca prim apostol semănător al sămânței Cuvântului pe îndrăcitul vindecat (v. 39). Ultima situație a sămânței din pilda semănătorului (Lc 8,15). Inima omului poate fi locuită de sămânța Cuvântului sau de demoni. Casa inimii nu poate rămâne goală după exoecizare pentru că duhul alungat se poate întoarce cu alte șapte duhuri (Lc 11,26; Mt 12,45). Duhurile necurate păcălitoare, au fost păcălite de Isus Cristos. Marea demonizată va fi dominată de Isus Cristos (care va umbla pe mare) și de barca apostolică a Bisericii lui Dumnezeu (Mt 14,22-33; Io 6,16-21), după participarea la ospățul mesianic al înmulțirii pâinilor și a peștilor (Mt 14,13-21; Io 6,1-15).
Isus Cristos a interpelat duhul necurat ca un procurator, i-a cerut numele (v. 30). Exorcizarea este un fel de proces, în care primul lucru este confirmarea identității acuzatului. Duhul necurat (Luca nu folosește cuvântul demon, pentru că daimon era pozitiv la păgâni, ca la Socrate), răspunde ca un acuzat, confirmându-și identitatea: numele nostru este ”Legiune”, pentru că mulți suntem (Mc 5,9), mulți și organizați ca o armată cu căpetenii, nu o gloată, o adunătură, fără conducători. Duhul necurat caută să-l înspăimânte pe Isus Cristos (nu te pune cu noi că suntem mulți și organizați). Numele „legiune” trimite la ocupantul roman care ocupa teritorii cu legiuni de ostași și la faptul că regiunea Gherasa („Veterana”) era locuită de veteranii legiunilor romane. Astăzi „legiunile” ocupante sunt financiare și se numesc „tranșe de împrumut”. Poate fi și o aluzie la Mesia politic, conducător de oști, pe care-l așteptau evreii. Dar Isus Cristos biruie duhuri, nu oameni, eliberează suflete nu teritorii (cf. Cristian Bădiliță).
Lui Isus Cristos i-au fost adresate trei rugăciuni, două rugăciuni colective „democratice” ascultate și una individuală neascultată. Rugăciunea colectivă a demonilor, ca Isus să le dea voie să intre în turma de porci, rugăciune ascultată (v. 32), pentru a indica că nimic nu pot face demoni fără permisiunea lui Dumnezeu (cf. Apoc 13,5.7). Rugăciunea colectivă a poporului din Gherasa, care l-a rugat pe Isus să plece de la ei și a plecat, rugăciune ascultată (v. 37). Demoni și poporul demonizat sunt lăsați să facă ce vreau. Rugăciunea individuală a eliberatului din posesia legiunii de diavoli, ca să rămână ucenic a lui Cristos, rugăciune neascultată (v. 38), pentru că era păgân și era mai importantă și urgentă mărturia lui în mijlocul celor care l-au respins pe Isus Cristos (v. 39). De fapt, Isus Cristos își alege ucenici dintre oameni care nu-i datorează nimic, nu dintre cei vindecați, care s-ar simți obligați să-l urmeze. Vrea ucenici din vocație, nu din obligație. Eliberatul a fost trimis acasă, ca apostol și martor a câte a făcut Isus pentru el, misiune pe care o extinde în toată cetatea, nu numai în casa sa (v. 39). Celui mântuit (eliberat) Isus Cristos îi cere să facă ce trebuie, nu ce vrea. Fiind o regiune păgână, pentru că creșteau porci, Isus Cristos nu impune „secretul mesianic” ca în Galileia.
Când ne întâlnim despre ce să povestim ? Despre răul pe care îl fac oamenii și demoni sau despre cât bine ne-a făcut Dumnezeu prin Isus Cristos (v. 39) ?
Evanghelia de azi pune în paralel și contrast situația posedatului înainte de eliberare (mort) și după eliberare (viu). În Ef 2,4-10 (apostolul zilei), apostolul Pavel pune în paralel și în contrast cum erau efesenii înainte de convertire (erau morți în păcate) și cum au ajuns după încreștinare (vii, înviați și înălțați împreună cu Isus Cristos), (Ef 2,5-6).
Vezi și Duminica 5 după Rusalii, comentariul la textul paralel din Mt 8,28-34.