Apostolul: 1 Tim 1,15-17; Evanghelia: Lc 18,35-43
Tema principală a evangheliei vindecării orbului Bartimeu din Ierihon (Lc 18,35-43; Mc 10,46-52) este recuperarea fizică și spirituală a orbului cerșitor (sărac total ca și pruncii, și prin urmare apt pentru ucenicie și intrare în Împărăția lui Dumnezeu), la intrarea în Ierihonul bunăstării, marginalizat (v. 35: ședea la marginea drumului și cerșea) datorită handicapului fizic (orbirea).
Din Ierihon, ”cetatea lunii”, supranumit ”cetatea palmierilor” (Deut 34,3), în fundul lumii, la 256 metri sub nivelul mării, începe urcarea lui Isus Cristos spre Ierusalim. Aici face și ultima minune de vindecare și prima acceptare a unui vindecat ca ucenic. Altor vindecați le-a respins candidatura la ucenicie. Ierihonul a fost poarta de intrare în țara făgăduinței, fiind prima cetate cucerită de evrei sub conducerea lui Iisus Nave (Iosua), cu sunetul trâmbiților preoților și strigătul poporului, care i-au dărâmat zidurile, consacrându-o lui Dumnezeu prin distrugere totală, anatemă (Iis Nav 6). Isus Cristos, prefigurat de Iisus Nave, dărâmă zidul orbirii cerșitorului Bartimeu, care strigă de două ori, la intrarea (Lc 18,35) sau la ieșirea (Mc 10,46) din Ierihon și zidul excomunicării vameșului Zacheu, la trecerea prin Ierihon (Lc 19,1-10).
Vindecarea orbilor (Lc 7,22: orbi văd) este primul semn al sosirii erei mesianice pe care Isus îl indică lui Ioan Botezătorul întemnițat (Mt 11,2) care ezita, zic unii. Dar Ioan a dat mărturii foarte clare despre Isus (Io 1,29-34), așa că nedumerirea a fost probabil a ucenicilor lui Ioan care vor avea o confirmare convingătoare direct de la Isus Cristos (”îndoiala” lui Ioan a fost pedagogică).
Omul are trei perechi de ochi de deschis:
Ochii fizici, pentru a vedea lumea sensibilă (materială) și răul patimilor pentru a le smulge și a cultiva virtuțile (agricultură spirituală); prima treaptă a urcușului spiritual, filozofia practică sau purificarea, specifică și religiilor naturale (păgâne).
Ochii minții, pentru a înțelege lumea sensibilă și inteligibilă (spirituală); iluminare (Lc 24,45: le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile); a doua treaptă a urcușului spiritual, filozofia fizică sau contemplația naturală, specifică creștinilor (botezul este numit iluminare).
Ochii inimii, pentru al vedea pe Dumnezeu (Mt 5,8: fericiți cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu), ca Petru, Iacob și Ioan la transfigurare (Lc 9,28-36); a treia treaptă a urcușului spiritual, filozofia teologică sau contemplația lui Dumnezeu, viziunea beatifică, fericitoare, specifică sfinților.
Curăția inimii face posibilă nu numai vederea lui Dumnezeu ci și vederea sau cunoașterea inimilor aproapelui (kadriognosis); clarviziunea, străvederea, vederea la distanță (televiziune) și vedere prin materie (diorasis); vederea prin timp (proorasis) sau precunoaștere (prognosis), cf. Irénée Hausherr, Paternitatea și îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creștin, Deisis, Sibiu 2012, pp. 130-136.
Cerșitorul orb, care ședea (șederea este semn al vieții fără sens) la marginea drumului (mântuirii) pe care trecea Isus Cristos (v. 35) îndreptându-se spre Ierusalim, ajunge pe calea mântuirii, mergând după Isus (viață cu sens), ca ucenic (v. 43). Orbul, cu auzul ascuțit, a auzit rumoarea de pe drum și a întrebat cine trece (v. 36). Auzind că este Isus Nazarineanul, a strigat insistent, de două ori, din ce în ce mai tare, cu toate că era mustrat să tacă, cerând pomană: ”Fiul lui David, miluiește-mă!” (vv. 37-39). „Miluiește-mă”, în sens concret, face apel la iubirea divină și înseamnă „dă-mi ceva de pomană”. „Îndură-te de noi” face apel la mânia divină și înseamnă „nu ne pedepsi”. Ca strigătul poporului la căderea zidurilor Ierihonului, strigătul (forma fundamentală a rugăciunii) orbului, face să cadă zidurile orbirii. Multe glasuri încearcă să sufoce în noi strigătul rugăciunii către Dumnezeu (v. 39; îl certau pe orb să tacă, dar el și mai tare striga). Biruim dacă strigăm și mai tare, repetând rugăciunea.
Mulțimea văzătoare fizic vede numai pe omul Isus Nazarineanul (Lc 18,37) sau din Nazaretul din care nu putea să iasă ceva bun, cum se exprimă nedumerit Natanael (Io 1,45-46). Orbul fizic, Bartimeu, fiul lui Timeu, adică Onoratul, nume cunoscut de Marcu pentru că orbul l-a urmat pe Isus Cristos pe drum, devenind probabil creștin (Mc 10,46-52), vede cu ochii minții pe Isus fiul lui David (v. 38), cum a văzut și Filip în Isus fiul lui Iosif pe cel anunțat de Moise (Scripturi), adică regalitatea mesianică a lui Isus și devine ucenic a lui Isus (v. 43; l-a urmat pe Isus slăvind pe Dumnezeu).
Isus trece, se oprește ca Samariteanul milostiv (nu se grăbește, are întotdeauna timp) și privește, cheamă la sine pe orb (Mc 10,49), văzând în el un „catehumen” (un chemat) și un viitor discipol care avea credință matură, fapt pentru care a fost vindecat instantaneu și total (v. 42: mântuit), nu cum a vindecat pe alții parțial și progresiv, terapeutic (Mc 8,22-26).
Isus a răspuns chemării, invocării orbului, chemându-l la sine (Mc 10,49). Orbul si-a aruncat haina, mantaua (Mc 10,50), adică tot ce avea un sărac, fapt pentru care mantaua trebuia restituită seara dacă a fost luată ca zălog (Deut 24,12). A venit la Isus și după vindecare l-a urmat (v. 43), cum au făcut și Petru cu ceilalți apostoli (Lc 5,11: au lăsat toate și au mers după Isus) și cum n-a făcut tânărul bogat care a întrebat pe Isus Cristos ce să facă ca să moștenească viața veșnică (Lc 18,18-27; duminica 30 după Rusalii).
Haina, protecție de intemperii și ascundere a rușinii, expresie a personalității și semn al integrării într-o comunitate, aruncată de orb, este și semn al lepădării de viața trăită până atunci, de „pielea omul vechi”, de „tunica de piele” (Gen 3,21) și de comunitatea orbilor. În antichitatea creștină exista obiceiul ca botezatul, nu numai să fie îmbrăcat cu o haină nouă albă, ci și să calce în picioare o haină a sa veche, semn al lepădării de personalitatea sa păgână.
În cheie simbolic batismală episodul vindecării orbului, petrecut la poarta de intrare sau de ieșire din Ierihon (poartă de intrare a evreilor în țara promisă), se poate interpreta ca prefigurare a tainei botezului, poarta de intrare în creștinism. Orbul este un catehumen, un chemat la iluminarea botezului, un exorcizat (dezlegat) de duhul care-l ținea orb și un iluminat.
Orbul, care beneficia numai de regimul audio (v. 36), și-a pierdut vederea, de aceea după ce a așteptat să fie întrebat ce dorește (ce vrei să fac pentru tine?), cum au fost întrebați și fii lui Zebedeu (Mc 10,36; ce vreți să fac pentru voi?), care cereau privilegii, cere să vadă din nou (v. 41). Întradevăr recuperează regimul video complet (mântuire din orbire fizică și iluminare), lucru posibil pentru căci Viața și Cuvântul vieții s-au făcut vizibile (1 Io 1,1-3). Noutatea creștină este intrarea în regimul video indirect (simbolic, iconic), pregustare a vederii directe ( 1 Io 3,2: îl vom vedea așa cum este pentru că vom fi ca El, îndumnezeiți) și perfecționarea regimului audio specific Vechiului Testament, pentru că Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul (Evr 1,1-2).
Dacă Isus vindeca pe toți care erau bolnavi (Mt 8,16), vindecarea a 2 orbi la ieșirea din Ierihon prin atingerea ochilor (Mt 20,29-34), ca în cazul vindecării în casă a altor 2 orbi (Mt 9,27-31), nu este aceeași cu vindecarea lui Bartimeu la intrarea în Ierihon (Mc 10,46-52; Lc 18,35-43), cum cred unii, suspectându-l pe Matei că multiplică ideologic personajele pentru a fi mai convingător. Dacă Domnul nostru Isus Cristos a făcut multe semne (minuni) care nu sunt scrise în Evanghelii (Io 20,30), că dacă s-ar fi scris lucrurile făcute (inclusiv cele de Creator), n-ar încăpea în lumea aceasta cărțile scrise (Io 21,25), atunci de ce n-ar fi făcut două vindecări diferite, una a doi orbi (prezentată de Matei) și alta a unui orb (prezentată de Luca și Marcu) ?.
Apostolul Pavel a fost orbit fizic pe drumul Damascului după întâlnirea cu Isus Cristos înviat (Fap 9,8; 22,11) și vindecat de orbirea fizică prin Anania, bărbat temător de Dumnezeu (Fap 9,18; 22,12-13). A experimentat și iluminarea prin vederea Celui Drept și botez (Fap 22,14-16) și contemplația prin extazul din templul din Ierusalim (Fap 22,17) sau prin viziunile și revelațiile primite când a fost răpit până la al treilea cer în rai (2 Cor 12,1-4). Astfel Pavel, persecutorul creștinilor, cel dintâi păcătos, a căpătat îndurarea, ca Isus Cristos să arate în Pavel mai întâi, îndelunga sa răbdare, ca model (prototip) pentru alții care se vor converti (1 Tim 1,15-16: apostolul zilei).
Vezi și comentariul unui episod asemănător, cel cu vindecarea a doi orbi (Mt 9,27-31), în Duminica 7 după Rusalii.