Duminica dinaintea Bobotezei; despre Înaintemergător

Apostolul: 2 Tim 4,5-8; Evanghelia: Mc 1,1-8

 Evanghelia zilei (Mc 1,1-8), prezintă rolul de prim evanghelist a lui Ioan Botezătorul în pregătirea poporului pentru primirea lui Mesia (vv. 1-5)  și modul atipic de viață a lui Ioan (viață „tăiată împrejur”, redusă la esențial), profet ca Ilie, nu numai prin mesaj (cuvinte) ci și prin vestimentație și alimentație, dar diferit de Mesia (vv. 6-8).

Început (arche) al  Evangheliei lui Isus Cristos (v. 1), a vești bune a venirii lui Mesia și cu el a Împărăției lui Dumnezeu, început ca în Gen 1,1 și Io 1,1, pentru că Isus Cristos inaugurează o nouă geneză, începe să realizeze ce a fost proiectat de Tatăl, ce a fost profețit. Profeția devine evanghelie, adevărată veste bună, nu o simplă știre bună, iar Ioan Înaintemergătorul primul evanghelist după îngerul Gabriel.

Îngerul Gabriel a evanghelizat pe Zaharia, Maria și pe Iosif. Alți îngeri au evanghelizat pe păstori. „Îngerul” Ioan Botezătorul a evanghelizat pe evrei inagurând evanghelizarea cu Evanghelia lui Isus Cristos, căruia i-a pregătit și calea. Legea și profeții au fost până la Ioan. După el Împărăția lui Dumnezeu se evangelizează  (se vestește ca prezentă, nu ca o virtualitate, cum a fost până la Ioan) și toți se străduiesc să intre în ea (Lc 16,16). Evangheliștii apostoli au continuat evanghelizarea evreilor. La apropierea plecării din această lume, apostolul și evanghelistul  neamurilor, Pavel, sfârșind alergarea și lupta cea bună, i-a cerut lui Timotei să fie treaz în toate și să împlinească bine slujba de evanghelist (2 Tim 4,5-7: apostolul zilei). Evangheliștii împlinesc profeția din Is 52,7 TM: „cât sunt de frumoase pe munți picioarele celui care aduce pacea, ale celui care aduce veste bună, veste de mântuire, zicând Sionului: Dumnezeul tău domnește!”. Dacă ceea ce anunță un evanghelist nu s-a împlinit, nu se împlinește imediat sau în curând, evanghelistul este un mincinos sau evanghelia vestită este găunoasă. Locul unde evanghelizarea nu este găunoasă este celebrarea liturgică euharistică, pentru că ce se anunță la amvon se realizează pe altar, după cum indică și gestul simbolic al purtării Evangheliei de la altar la amvon și de la amvon la altar.

Ioan Botezătorul a fost Înaintemergător (înaintealergător), îngerul (trimisul sau mesagerul) trimis înaintea lui Isus Cristos ca să-i pregătească calea (v. 2; Mal 3,1). Îngerul din Mal 3,1 se referea la profetul Ilie și se realizează în Ioan Botezătorul și Isus Cristos Îngerul marelui Sfat (Is 9,5 LXX). Așa sunt profețiile, se spun despre unii (sensul istoric) și se împlinesc și în alții (sensul profetic, simbolic, tipologic).

Înaintemergători ai ultimei veniri a lui Isus Cristos vor fi doi profeți martiri, uciși de Fiara diabolică (Apoc 11), profeți de felul lui Moise (eliberator din robia de tip egiptean) și de felul lui Ilie („convertitor” din rătăcirea de tip izabelic).

Ioan a fost glasul care a strigat în pustie: „pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările sale” (v. 3; Is 40,3). Ioan nu striga degeaba sau în zadar într-un loc nelocuit, nu predica lăcustelor pe care le păpa, pentru că veneau la el în pustiu, ca într-un mare exod, toți locuitorii din tot ținutul Iudeii și din Ierusalim (v. 5), exod general esențial pentru inagurarea erei mesianice. Calea Domnului a pregătit-o Ioan predicând ca evanghelist și administrând un botez al convertirii spre iertarea păcatelor mărturisite (v. 4).

Mărturisirea păcatelor este garanția convertirii și manifestare ei exterioară. Modelul dublei mărturisiri, a vinovăției proprii și a nevinovăției lui Isus Cristos, este tâlharul de pe cruce (Lc 23,40-43). Mărturisirea credinței (”cred Doamne și mărturisesc”, înainte de împărtășanie) și mărturisirea păcatelor (”mărturisesc lui Dumnezeu și vouă fraților că am păcătuit mult,…, din vina mea”, de la începutul liturghiei latine sau de la spovedanie), este importantă pentru iertarea păcatelor, convertire, vindecare și eliberare (dezlegare). Pentru sănătatea psihică, culturală sau spirituală este importantă mărturisirea de bunăvoie în fața psihastrului, filozofului sau duhovnicului.

Opuse mărturisirii sunt mecanismele de apărare ale omului căzut care nu vrea să se ridice, folosite de Adam și Eva și urmașii lor neconvertiți. Rușine și ascundere în loc de mărturisire (Gen 3,7-10). A da vina pe altul (Gen 3,11-13: Adam pe Eva și Eva pe șarpe), în loc de a recunoaște propria vinovăție. Omul modern a inventat și mecanismul „stropitoarei”, al despicării firului în patru, care numai udă, nu spală păcatele (cf. Camil-Pavel Peteu).

Felul în care Ioan Botezătorul a pregătit calea pentru prima venire a lui Mesia Isus, este model de pregătire pentru venirea intermediară (invizibilă, universală și continuă, pe unda electromagnetică a Duhului Sfânt) și pentru venirea ultimă și definitivă a Domnului, venire care va fi vizibilă și universală ca fulgerul (Mt 24,27).

Versetul din Isaia 40,3 după TM: ”un glas strigă: în pustie pregătiți calea Domnului”, care se referă într-un prim înțeles la întoarcerea evreilor din robia babilonică ca într-un nou exod, este citat cu altă punctuație: „glasul celui ce strigă în pustie: pregătiți calea Domnului”. Pustia este locul simbolic în care se pregătește mai bine calea Domnului pentru că acolo viața nu este dispersată ci concentrată pe esențial. Concentrată pe apă pentru a nu muri de sete. Pe cale (drum) ușor de pierdut datorită nisipului mișcător și pe oază de atins cât mai repede. Simbolic vorbind, pustiul este pentru creștini tot locul în care viața este concentrată pe esențial: apa Spiritului Sfânt; calea Cristos; și oaza Bisericii lui Dumnezeu, Raiul pământesc, deschis de nașterea lui Isus Cristos (cf. Troarul înainteaprăznuirii Crăciunului: „gătește-te, Viflaime, deschisu-s-a tuturor Edenul; împodobește-te, Efrata, că pomul vieții în peșteră a înflorit din Fecioară: pentru că Rai înțelegător pântecele aceleia s-a arătat”).

Creștinul ar trebui să parcurgă pustiul exodului (prelungire a botezului) după trecerea prin apa botezului, ca apoi când va trece prin apele profunde ale morții martirice a trupului și prima înviere (desăvârșirea botezului), să intre direct în oaza Împărăției lui Dumnezeu, oaza Bisericii cerească a lui Dumnezeu.

Pustiul era pământ ne locuit, al nimănui sau mai bine zis numai a lui Dumnezeu, care nu impune impozit. Loc privilegiat al întâlnirii omului cu Dumnezeu (al teofaniilor). Loc de reculegere și pocăință (esența mesajului Botezătorului). Loc de refugiu pentru a scăpa de corupția orașelor (ca esenienii sau terapeuții) sau de robia Egiptului sau a Babiloniei. Loc al vieții nomade (al înstrăinării continue), viață mai aproape de perceptele divine decât cea sedentară. Loc necultivat, în care trăiești ascetic din ce produce natura. Lăcuste și miere sălbatică, pentru Ioan (v. 6), miere și lapte pentru evrei, în țara promisă. Pustiul și țara promisă sunt simboluri ale grădinii Edenului, unde munca se reducea la recoltat sau muls și la pază (Gen 2,15). După Camil-Pavel Peteu, țara în care curge lapte și miere poate fi și țara în care trăiești din munca altora (ca preoții leviți și creștini, bancherii, omenirea întreagă după implementarea proiectului Venus când vor munci numai roboții).

Ioan predica, incisiv cu sentimentul urgenței, botezul convertirii spre iertarea păcatelor mărturisite (vv. 4-5). Spre deosebire de spălările de necurății, prescrise de Torah (Lev 15,10-18), afundarea și scoaterea din apa Iordanului, însemna nu numai spălarea păcatelor, ci și intrarea într-un nou regim de viață, radical diferit de cel vechi, o naștere din nou. Dacă autobotezul prozeliților indica schimbarea religiei (azi a confesiunii), botezul lui Ioan Botezătorul indică schimbarea minții, a mentalității (metanoia), însoțită de părere de rău pentru starea din trecut. Dacă convertirea filozofică era întoarcerea în sine, după o rătăcire și îndepărtare de sine, convertirea predicată de Isus Cristos și creștini este întoarcere (epistrophe) la Dumnezeu (Fap 15,3), (cf. Cristian Bădiliță). Există și convertire negativă, întoarcere la ce ai vomitat, simbolizată de câini (2 Pt 2,22).

Erau botezați de Ioan în râul Iordan (v. 5), nu autobotez ca la prozeliți. Prezența lui Ioan la botez, ca trimis a lui Dumnezeu, era indispensabilă, ca și prezența preotului la botezul creștin. Iordanul era râu de frontieră, trecut de evrei la intrarea în țara promisă, așa că botezul în Iordan marchează o frontieră de trecere și început de intrare a botezaților în patria cerească.

Ca și Ilie, modelul său (4 Regi 1,8 LXX), Ioan Botezătorul era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă (semn de austeritate penitențială) și încins cu brâu de piele (v. 6). Brâul strânge veșmântul (aparența) de corp (realitate), susține sinceritatea și înlătură actoria și fățărnicia. Azi hainele mulate pe corp, arată „realitatea” dotării fizice și favorizează seducția. Cămila este animalul rezistent la călătoriile prin pustiu. Ioan omul pustiului, protopărintele pustnicilor, este „omul-cămilă” ghid al celor care aleg viața de tip pustiu, viață concentrată pe esențial (tăiată împrejur). Viață de străin și călător (bastonul în mână și brâul încins semnifică că ești gata de drum), viață orientată spre oaza Împărăției lui Dumnezeu, împărăție prezentă în timpul lui Ioan Botezătorul în Isus din Nazaretul Galileii care va boteza cu Spiritul Sfânt (v. 8). Profeții Ilie și Ioan Botezătorul vor fi simbol și model pentru pusnicii creștini.

Ioan se îmbrăca și se hărănea modest cu lucruri produse direct de natură (v. 6: piele, miere, lăcuste), nu cu produse cultivate sau industriale. Om al naturii, locuia în pustiul edenic la marginea societății, întruchipând în el însuși mesajul predicat, evangelizat.

Ioan Botezătorul a fost prezentat de Marcu în comparație cu Ilie (v. 6), așteptat să inaugureze era mesianic escatologică, și în comparație cu Mesia Isus (vv. 7-8), cu precizarea că nu este el Mesia, cum cred unii până astăzi (templierii ?). Isus din Nazaret, adevăratul Mesia, este superior lui Ioan (mai tare). Ioan se considera mai prejos de un sclav, ne fiind vrednic nici să-i desfacă lui Mesia Isus cureaua de la încălțăminte (v. 7). Ioan este de pe pământ, cu viziune „ptolemeică”. Ioan trebuie să scadă. Isus Cristos este din cer, cu viziune „copernicană”. Isus trebuie să crească. Cuvântul trebuie indică o necesitate (Io 3,30-32). Și botezul lui Mesia, în (mediu) sau cu (instrument) Duh Sfânt, care introduce în viața divină, este superior botezului lui Ioan în sau cu apă (v. 8), purificator prin pocăință, botez care se poate pângări.

Dacă botezul poate fi „în” (mediu) sau „cu” (instrument), atunci sunt justificate ambele moduri de a boteza. „În” (mediul), prin scufundare sau „cu” (instrument), prin turnare.

Înaintemergătorii lui Anticrist, strigă în orașe (nu în pustiu) cu toate mijlocele mass-mediei (nu cu vocea). Prin publicitate comercială, „evanghelie” modernă, chemă la rătăcire nu la convertire, pe „oamenii-lăcustă” care se îmbracă în haine moi și locuiesc în palate împărătești, hărănindu-se cu alimente produse industrial.

Postat în Cuvinte liturgice