Sfântul apostol primul mucenic și arhidiacon Ștefan. Apostolul: Fap 6,8-15; 7,1-5.47-60; Evanghelia: Duminica 13 după Rusalii: Mt 21,33-42
Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Isus Cristos este primul martir creștin, Martirul martirilor, „întâiul născut dintre cei morți” (Col 1,18). Este martirizat de lucrătorii viei Domnului (Is 5,7: „via Domnului oștirilor este casa lui Israel”), care deși îl recunosc ca moștenitor legitim, vreau să se facă din slugi stăpâni, din administratori proprietari pe via Domnului, eliminându-l pe Isus Cristos (Mt 21, 38: „iată moștenitorul !, veniți să-l omorâm și să punem stăpânire pe via lui”).
Noi devenim creștini după ce ne naștem ca și Isus Cristos din femeie (mamă) și apoi din Spiritul Sfânt la botez. Dacă sfârșim viața aceasta (al doilea segment al existenței noastre) ca și Cristos, murind martiri „roși” cu vărsarea sângelui sau „albi” după o viață sacrificată pentru Cristos și Evanghelie (viață de robi a lui Dumnezeu), vom avea parte imediat și de nașterea din moarte la viață, de înviere (Apoc 20,4-6: prima înviere), sărbătorită la martiri ca zi de pomenire.
Ștefan, „încoronatul”, martir și mărturisitor, a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului în picioare la dreapta lui Dumnezeu (Fap 7,56: apostolul zilei), așteptând să-l încoroneze spre a împărăți și preoți cu el în mia de ani (Apoc 20,6).
Cu protomartirul Ștefan se împlinește prorocia lui Isus Cristos privitoare la persecutarea iudeo-creștinilor de către cărturari și farisei. Ei vor face cu ucenicii lui Isus Cristos exact ce-au făcut părinții lor cu profeții. Vor umple paharul păcatelor poporului Israel, care își ucide proprii fiii (Mt 23,34: „eu trimit la voi profeți și înțelepți și cărturari; dintre ei, pe unii, îi veți omorî și-i veți răstigni; dintre ei, pe unii, îi veți biciui în sinagogile voastre și-i veți prigoni din cetate în cetate”).
Biserica lui Dumnezeu este Una sfânta, Catolica, Apostolica și Persecutata (Paul VI). Continuu persecutată odată într-o parte altădată în altă parte a lumii și peste tot persecutată în timpul lui Anticrist. Persecutată violent de „sinagoga Satanei” (Apoc 2,9; 3,9) și de imperiul roman sau comunist prin respingere sau eliminare (Mt 10,17-18), după principiu de conservare a organismului biologic. Isus Cristos și creștinii au fost percepuți ca corpuri străine (microbi) fiind eliminați de sistemul imunitar (anticorpi) religios al iudaismului și de cel politic al imperiilor anticreștine. Persecutată blând de imperiul global satanist (fiara apocaliptică) prin seducția, integrarea, asimilarea și colaborarea creștinilor complici „uciși” sufletește.
Sfârșindu-se cu Constantin cel Mare persecuția imperiul ecumenic roman, care ucidea trupul provocând martiriul „roșu” al sângelui, părinții Bisericii avertizau că se apropie un alt persecutor mult mai insidios care ucide sufletul și căruia i se poate rezista numai cu martiriul „alb” continuu al ascezei creștine, al răbdării și credinței în Isus Hristos (Apoc 14,12). Iată cum descria profetic Ilarie de Poitiers acțiunile noului persecutor în opoziție cu cele ale celui vechi:
„Iată stă la orizont un persecutor insidios, un dușman care adulmecă… Nu ne biciuiește spinările dar ne mângâie pântecele; nu ne confiscă bunurile dându-ne viață, dar ne face bogați pentru a ne da moarte; nu ne întemnițează împingându-ne spre libertate, dar ne onorează în palat îndreptându-ne spre robie; nu ne strânge gleznele în butuci dar vrea să ne stăpânească inima, nu ne taie capul cu spada, dar ne ucide sufletul cu banul, puterea, succesul și primele locuri” (cf. Liber contra Costantium 5, Sources Chretien 334, p. 176).
Pilda despre via Domnului sau a viticultorilor (țărani) necinstiți și criminali (Mt 21,33-42; cf. Mc 12,1-12; Lc 20,9-19), urmează după intrarea triumfală a lui Isus Cristos în Ierusalim și templu (Mt 21,1-17), blestemarea smochinului neroditor (Mt 21,18-22) și parabola celor doi fii, unul credincios în fapte, altul numai în cuvinte (Mt 21,28-32). Pilda continuă polemica împotriva reprezentanților iudaismului oficial, preoți și cărturari. Mesajul public al pildei a fost destul de transparent, așa că arhiereii și fariseii și-au dat seama că Isus Cristos vorbește despre ei. De aceea căutau să-l aresteze, arestare amânată de teama față de popor, care-l socotea profet (Mt 21,45-46).
Pilda se inspiră din cântarea lui Isaia despre via Domnului (Is 5,1-7, cf. Os10,1; Ier 2,21; Iez 15,2). În Isaia via este vinovată și condamnată pentru nerodire, ca în cazul smochinului neroditor (Mt 21,18-22), sau mai bine zis pentru rod rău, mărăcini în loc de struguri (Is 5,4). Rodul așteptat era judecată și dreptate, dar via a rodit nelegiuire și țipăt (Is 5,7). În Evanghelie (Mt 21,33-44), viticultorii sunt vinovați și condamnați pentru batjocorirea și uciderea profeților și a Fiului, pentru nelegiuire și crimă.
Via este simbol al poporului lui Israel: „via Domnului Sabaot este casa lui Israel, și omul din Iuda, mlădiță iubită” (Is 5,7; cf. Os 10,1; Ier 2,21), răsădit de Dumnezeu în țara promisă. Ea a fost arendată de proprietar (Dumnezeu Tatăl), unor viticultori (preoții și fariseii).
Gardul cu care a înpreșmuit via simbolizează Legea lui Moise. Gardul protejează via, nu o întemnițează. Legea nu constrânge, ci marchează o zonă protejată în afara căreia viața adevărată este în pericol.
Teascul reprezintă altarul de jertfă. Teascul „jertfește” strugurii și-i transformă în must, care prin fermentație devine vin. Vinul este simbolul bucuriei (Ps 103,15 LXX). Deci rodul vie este vinul-bucurie, nu strugurii. Bucurie care dispare când viticultorii (conducătorii) se transformă: din slugi în stăpâni; din arendași în proprietari (v. 39); din părinți în superiori.
Turnul de pază construit în vie simbolizează templul din Ierusalim. Din turn străjerii trebuiau să avertizeze când se apropia pericolul unei invazii, ca pedeapsă pentru nelegiuiri. Dacă străjerul avertizează poporul (sună din trâmbiță) dar poporul nu ia seama, atunci străjerul este nevinovat. Dacă nu avertizează poporul, atunci străjerul este vinovat de consecințele invaziei (Iez 33,1-7). Profeții sunt străjeri peste casa lui Israel (Iez 33,8).
Când a sosit timpul (anotimpul) recoltei, Stăpânul viei a trimis pe slujitorii săi (profeții) ca să ia partea sa din recoltă, nu tot rodul (v. 34). Viticultorii tratează pe trimiși cu bătăi, ucidere sau lapidare (v. 35). La Luca trimișii sunt bătuți, batjocoriți sau răniți, și trimiși înapoi cu mâinile goale, nu dezbrăcați. Uciderea, afară din vie (v. 39: pe Golgota lângă Ierusalim), este rezervată Fiului moștenitor (Lc 20,10-15), pentru a-i răpi moștenirea (v. 38). Fiul este numit „iubitul”, ca Isaac (Gen 22,2) și cum a fost numit Isus Cristos la botez și la transfigurare (Mt 3,17; 17,5).
Ca și David când l-a mustrat profetul Natan (2 Re 12,1-7), viticultorii criminali își dau singuri verdictul: răii vor fi pedepsiți crunt, cu pieirea (distrugerea Ierusalimului de către romani), iar via va fi dată altor lucrători, care o vor face să rodească (v. 41). Via, devenită Biserica-Templul lui Dumnezeu, va fi dată altui neam (ethnos), neamului lui Dumnezeu, creștinilor (v. 43).
Isus Cristos citează ironic din Ps 117,22-23 LXX (cf. Fap 4,11; 1 Pt 2,7, citat referitor la învierea pietrei vii), citat bine cunoscut pentru că era cântat la sărbători (v. 42). Legătura acestui citat cu pilda este tema disprețului. Cel disprețuit și batjocorit va deveni piatra de susținere a noului templu, dărâmat de moarte și ridicat în trei zile prin înviere (Io 2,19-22) . Piatra din capul unghiului, adică piatra din vârful boltii, care poate cădea și fărămița (evreii robiți și împrăștiați), sau piatra mare din temelie de la colțul clădirii, peste care se poate cădea (evreii care s-au poticnit și smintit, cf. Is 8,14-15), (v. 44).
Evanghelia cu pilda viticultorilor criminali (Mt 21,33-42), se citește și în Duminica 13 după Rusalii.