Sfânta și marea Marți; pilda celor zece fecioare

Denia Mirelui; Evanghelia Utreniei: Mt 22,15-23,39. Liturghia Înaintesfințitelor; Evanghelia Vecerniei: Mt 24,36-26,2.

 Sinaxarul zilei precizează că ”în sfânta și marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din sfânta Evanghelie”. Evanghelia vecerniei (Mt 24,36-26,2) se compune din:

1. Venirea Fiului Omului (Mt 24,36-41);
2. Pilda ispravnicului credincios (Mt 24,45-51);
3. Pilda celor zece fecioare (Mt 25,1-13);
4. Pilda talanților (Mt 25,14-30; comentată în Duminica 16 după Rusalii )
5. Judecata de pe urmă (Mt 25,31-46; comentată în Duminica cutremurătoarei judecăți).

Cerința ca administratorul creștin să fie ”credincios și chibzuit (înțelept, deștept)”, dând hrană la timpul potrivit slujitorilor Stăpânului (Mt 24,45), este extinsă la toți creștinii. Chibzuința (înțelepciunea, deșteptăciunea) este tratată în pilda celor 10 fecioare dintre care cinci ”contemplative” sunt chibzuite (Mt 25,1-13). Credincioșia este prezentată în pilda talanților în care doi slujitori ”activi” sunt buni și credincioși (Mt 25,14-30).

1. Venirea Fiului Omului (Mt 24,36-41; cf. Lc 17,20-37).

La întrebarea fariseilor, când vine Împărăția lui Dumnezeu, Isus Cristos răspunde că a venit deja, „iată, este între/printre voi” (Lc 17,21), fiind el însuși, cu Duhul Sfânt, venirea și prezența (parusia) Împărăției lui Dumnezeu (Mt 12,28: „dacă eu cu Duhul lui Dumnezeu alung demonii, într-adevăr a sosit la voi Împărăția lui Dumnezeu”). Fariseilor le-a răspuns numai atât. Ucenicilor (Lc 17,22) le-a explicat mai amănunțit modurile în care a venit, vine și va veni Fiul Omului și cu el Împărăția lui Dumnezeu.

Prima fază a venirii Împărăție lui Dumnezeu, punctual și vizibil, este identică cu „zilele Fiului Omului”, cu zilele vieții pământești a lui Isus Cristos (același semnificat ca și pentru zilele lui Noe sau Lot). În această fază contemporanii lui Isus s-au comportat cu nepăsare ca cei din „zilele lui Noe”, care se hărăneau (mâncau și beau; „înfulecau” ca animalele, cf Mt 24,38) și se înmulțeau (se însurau și se măritau), până când a intrat Noe în arcă, a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Zilele Fiului Omului s-au terminat cu patima și moartea lui Isus Cristos și nu se mai pot vedea, chiar dacă ucenicii vor tânji să vadă măcar una (Lc 17,22). Isus Cristos înviat (Noe typos-ul lui Isus) s-a înălțat la cer, a intrat în arca Ierusalimului ceresc. După ce au intrat în arca cerească și familia lui Isus Cristos (Maria și apostoli), a venit potopul oștirilor romane (Is 59,19: năvălirile dușmane asemănate cu un torent care inundă) și i-a inundat, nimicit și împrăștiat pe toți evrei (Lc 17,26-27; Mt 24,37-39).

Urmează a doua fază a venirii Împărăției lui Dumnezeu, a ”Fiului Omului în Ziua sa”, în ziua milenară a Învieri, ziua a opta (simbolizată de Duminică). Zi foarte lungă, care începe după suferința și respingerea lui Isus Cristos de către generația sa (Lc 17,25), adică începe cu învierea lui Isus și se termină cu învierea generală (Apoc 20,5). Venirea (parusia) Fiului Omului, de după moarte și înviere, se realizează pe unda electromagnetică a Duhului Sfânt, după cum a declarat Isus Cristos în fața tribunalului religios: „de acum înainte îl veți vedea pe Fiul Omului șezând dea dreapta Puterii și venind pe norii cerului” (Mt 26,64). Vine în mijlocul Bisericilor Sfeșnice (Apoc 1,12-13.20), „învăluită” sub chipul pâinii și a vinului, pe altar, în timpul celebrării liturgice. Venire universală (dintr-o parte în cealaltă a cerului), nu punctual („iată aici” sau „iată acolo”), intermitentă ca fulgerul (Duminica, în ziua Domnului), nu continuu (Lc 17,23-25). În această fază atitudinea creștinilor (a celor curățiți de lepra păcatului) este prezentată în episodul vindecării celor zece leproși din Samaria (Lc 17,12-19: Duminica 29 după Rusalii). Unul din zece, adică zece la sută, dintre botezați participă la liturghia laudelor și a mulțumitei (a euharistiei).

A treia și ultima fază a venirii Împărăției lui Dumnezeu, va fi ”în ziua când se va dezvălui Fiul Omului” (Lc 17,30), ziua în care va veni Fiul Omului în slava sa și va ședea pe tronul slavei sale pentru judecata universală (Mt 25,31). În zilele dinaintea zilei dezvăluirii Fiului Omului, va fi ca în ”zilele lui Lot”, când oamenii se hărăneau din comerț (vindeau și cumpărau), munceau sădind și zidind (nu se înmulțeau ca în zilele lui Noe, pentru că erau homosexuali), până în ziua când îngerii i-a scos pe Lot și familia sa din Sodoma (Lc 17,28). În ziua dezvăluirii Fiului Omului, pe nori cu putere mare și cu slavă, îngerii, ca vulturii stârvurile, îi va selecta (Mt 24,28.40-41; Lc 17,34-37: „unul va fi luat și celălalt lăsat/iertat/cruțat”), pe aleșii lui Cristos din cele patru vânturi (Mc 13,26-27) și îi va scoate din lume prin răpirea în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh (1 Tes 4,17). Atunci orice reacție, orice întoarcere înapoi la cele lăsate în urmă (ca femeia lui Lot), de pe terasă sau de pe ogor, ca să-și salveze viața, va fi inutilă. Nu se va putea face nimic (Lc 17,31-32).

Până la sfârșitul universal al lumii și cutremurătoarea judecată (Mt 25,31-46; Apoc 20,11-15), când toți vor murii (Lc 17,29: toți nimiciți), există sfârșituri individuale ale lumii la moartea biologică și judecata particulară, când ucenicilor și mucenicilor l-i se va dezvălui Fiul Omului și vor intra în Împărăția cerească a lui Dumnezeu. Cine va căuta să-și păstreze viața pământească, prin apostazie, o va pierde, iar cine o va pierde, prin ucenicie sau mucenicie, din cauza lui Isus Cristos și a Evangheliei (Mc 8,35), o va ține vie (Lc 9,24; 17,33) sau o va regăsi (Mt 10,39), prin prima înviere (Apoc 20,6).

La judecata particulară, prezentată în pilda ispravnicului credincios (Mt 24,45-51; cf. Lc 12,41-46), pilda celor zece fecioare (Mt 25,1-13) și pilda talanților (Mt 25,14-30), se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu, în Ierusalimul ceresc (Mt 24,47; 25,10.21.23) sau în iad, în întunericul dinafară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților (Mt 24,51; 25,10-11.30). Cei care intră în fericirea cerească, înainte de parusia finală, participă universal și mai eficace la extinderea Împărăției lui Dumnezeu. Ziua și ora parusiei finală a Fiului Omului și a morții individuale fiind imprevizibile (necunoscute cu o cunoaștere comunicabilă nici de Fiul, Mt 24,36), trebuie așteptate cu priveghere și pregătire (Mt 24,42-44; cf. Lc 12,39-40). La întrebarea lui Petru dacă toți trebuie să vegheze sau numai ucenicii, Isus Cristos răspunde cu pilda ispravnicului (Lc 12,41) sau slujitorului (Mt 24,45) credincios.

2. Pilda ispravnicului credincios și chibzuit (Mt 24,45-51; cf. Lc 12,41-46).

În absența Stăpânului, ispravnicul este pus, în locul Stăpânului, să aibă grijă de servitori, să-i protejeze și să-i servească cu porția de mâncare la timp (Mt 24,45; Lc 12,42). Dacă la venire Stăpânul îl va găsi pe slujitor împlinindu-și responsabilitatea primită, atunci îl va ferici și promova ispravnic peste toată averea sa (Mt 24,46-47; Lc 12,43-44).

Întârzierea revenirii Stăpânului și așteptarea prelungită aduc relaxarea și înrăutățirea ispravnicului, care începe să-i bată pe slujitori și în loc să-i hărănească, mănâncă și bea el cu bețivii. Stăpânul va vine pe surprindere, în ziua în care nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște, și-l va îndepărta (tăia în două) din funcție, iar partea lui, destinul lui va fi laolaltă cu al necredincioșilor (Lc 12,45-46) sau cu al ipocriților, în iad, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților (Mt 24,48-51), expresie care exprimă ciuda și neputința celor care își dau seama prea târziu de consecințele ultime ale păcatelor săvârșite în viață.

3. Pilda celor zece fecioare (Mt 25,1-13).

Lampa este simbol al ființei umane întregi. Vasul este trupul. Feștila este sufletul, mintea. Uleiul este spiritul uman, înțelepciunea (Înț 1,6: ”duh iubitor de oameni este înțelepciunea”). Cu spirit natural omul-lampă luminează până la moartea trupului. După învierea trupului lampa-om luminează numai cu uleiul harului Spiritului Sfânt. Simbolismul uleiului este multiplu. Poate însemna: înțelepciunea fără care ești prost (nebun); harul Spiritului Sfânt; virtuțile; milostenia (vânzătorii de milostenie fiind săracii).

Zece este număr al completitudinii, al totalității. Zece fecioare poate semnifica: toată umanitatea (cea înțeleptă desemnează evreimea, iar cea nebună restul umanității); tot Israelul (cel înțelept Israelul nou, Biserica creștină, iar cel nebun Israelul vechi); toți creștinii (cei înțelepți creștinii practicanți, iar cei nebuni creștini neglijenți, indiferenți; neprevăzători); toți călugării (cei înțelepți călugării virtuoși, luminați, iar cei nebuni călugării numai asceți).

Pilda se numește antropologic ”a celor 10 fecioare”, iar teologic ”a Mirelui care vine” continuu și a Miresei care așteaptă cu mintea trează, cu trezvie (cele cinci fecioare ”deștepte”), pentru a-i ieși în întâmpinare. A fi înțelept, adică ”deștept” înseamnă a te ”deștepta” (trezi) la timp și a nu te lăsa ”prostit” (adormit) de grijile lumii acesteia.

Fecioarele deștepte au primit, au acceptat (lambánô, verb al tradiției), candelele, de la Mire, la botez împreună cu uleiul harului Spiritului Sfânt (v. 4). Candelele, adică lămpile cu ulei (lampadas), trebuie păstrate aprinse înnoind continuu harul botezului (Lc 12,35: mijlocul încins și lămpile aprinse), pentru a ieși în întâmpinarea Mirelui așteptat. Uleiul Duhului Sfânt trebuie înnoit continuu prin viață curată și prin sfânta împărtășanie.

Mirele a fost ”luat” de la ucenicii nuntași, care atunci vor posti (Mt 9,15), dar va reveni și-i va lua și pe ucenici, după ce s-a dus și le-a pregătit un loc (Io 14,3). Mirele înălțat la cer se va întoarce continuu, de la nuntă pentru nuntă (Lc 12,35-36: așteptat stăpânul să se întoarcă de la nuntă), și se va întoarce ultima dată în slavă cu toți îngerii săi ca să-i ia pe ultimii nuntași, oile din partea dreaptă (Mt 25,31).

Fecioara creștină se îngrijește de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului și să fie sfântă și cu trupul și cu duhul (1 Cor 7,32.34), având toată viața proiectată spre întâmpinarea Mirelui Cristos așteptat, care va veni pe neașteptate.

Mirele Cristos întârzie să revină, pentru a oferi la cât mai mulți mai mult timp de pregătire pentru nuntă sau de pocăință (2 Pt 3,9), așa că fecioarele ațipesc și adorm (v. 5). Somn normal de noapte, ca ucenicii în Ghetsimani (Mt 26,40-45). La strigătul din miezul nopții, pentru a ieși în întâmpinarea Mirelui, fecioarele se trezesc (v. 6). Pregătirea lămpilor constă în alimentarea cu ulei a vaselor trupului (v. 7), din rezerva pe care fecioarele nebune (proaste) nu o aveau și astfel constată dezastrul. Lămpile fără ulei se sting (v. 8). Uleiul este personal și nu se poate împrumuta. În plus este și riscul să nu ajungă nici uneia (v. 9). Timpul procurări uleiului de la săracii care vând milostivenie a trecut. Când va reveni Mirele va fi timpul secerișului nu al semănatului, timpul răsplătirilor nu al ostenelilor (cf. codificării liturgice din liturghia laudelor).

În timpul așteptării, fecioarele nebune au așteptat ne pregătite complet pentru întâlnire. Au pregătit vasele curate, adică trupurile feciorelnice, lucru greu, dar nu suficient. Păstrând numai virtutea fecioriei, au ratat întâlnirea cu Mirele Cristos, din cauza iubirii de arginți, pentru că nu și-au procurat uleiul virtuților, al milostivirii în primul rând (Mt 5,16: faptele bune care luminează). Vasul trupului feciorelnic gol, fără ulei, este inutil. Mașina nouă și curată (feciorelnică) este inutilă fără benzină.

Nu poți să intri la nuntă neanunțat, fără să fi bătut la ușă înainte de a se închide ușa și fără a aștepta sosirea Mirelui. După ce Mirele sosește și ușa se închide (v. 10) e târziu să începi a bate la ușă zicând: ”Doamne, Doamne, deschide-ne” (v. 11; cf. Lc 13,25). Începutul bătăii la ușă trebuie făcut din timp.

Ca să fii recunoscut de Mire, trebuie să fi semnalizat din timp, într-un fel sau altul, intenția de a participa la nunta așteptată. Mirele nu recunoaște pe fecioarele proaste (v. 12), pentru că niciodată nu le-a cunoscut, nu le-a întâlnit. La fel n-a cunoscut niciodată pe lucrătorii fărădelegii (Mt 7,23: „Niciodată nu v-am cunoscut! Îndepărtați-vă de la mine cei care făptuiți fărădelegea”). Isus Cristos îi recunoaște pe cei creați după chipul său dacă au realizat și ceva din asemănare (sfințire, îndumnezeire) prin lucrarea Spiritului Sfânt. Capul își cunoaște mădularele (2 Tim 2,19: Domnul cunoaște pe ai săi; cf. Num 16,5), îi cunoaște pe cei ce fac parte din trupul său, din Biserica Dumnezeului celui viu întemeiată de apostoli (Lc 13,25.27: „Nu știu de unde sunteți” sau „Nu vă știu. De unde sunteți?” (din care adunare veniți?)).