Apostolul: 1 Cor 9,19-27; Evanghelia Vecerniei: Lc 3,1-18.
Dacă ajunul Bobotezei cade de luni până vineri, adică nu cade sâmbăta sau duminica, atunci se celebrează în ajun orele împărătești cu ajun și post și liturghia sfântului Vasile unită cu vecernia și se proclamă evanghelia cu propovăduirea lui Ioan Botezătorul (Lc 3,1-18), iar în ziua Bobotezei se celebrează liturghia sfântului Ioan Gură de Aur. Când ajunul Bobotezei cade sâmbăta sau duminica atunci se celebrează vineri orele împărătești cu ajun și post iar în ajun liturghia sfântului Ioan Gură de Aur și se proclamă evanghelia sâmbetei sau a duminicii dinaintea Bobotezei, iar în ziua Bobotezei se celebrează liturghia sfântului Vasile cel Mare.
Ioan Botezătorul este profet evanghelist înaintemergător a lui Isus Cristos în naștere, misiune, moarte și coborâre la iad. El este primul care „intră în scenă”. Ca odinioară peste profeții Ieremia (1,2) sau Isaia (38,4), a fost Cuvântul (rhema sau dabar) lui Dumnezeu peste Ioan în pustiu, în anul al cinsprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar (28 după Cristos; dC), când Pilat (Lăncierul), șeful armatei romane de ocupație (care numea arhiereii și controla visteria templului), era procuratorul Iudeii (numit de Tiberiu în anul 26 dC), Irod Antipa, „Vulpoiul” (Lc 13,31), fiul lui Irod cel Mare, recăsătorit cu Irodiada, era tetrarh al Galileei (până în 39 dC), sub arhieria lui Anna (numit în anul 6 dC și depus de romani în 15 dC, dar activ) și ginerele lui Anna (Io 18,13), Caiafa (18-36 dC), (vv. 1-2). Cuvântul lui Dumnezeu se îndreaptă spre „pustiu” (v. 2), locul unde viața era concentrată pe esențial, nu spre Roma sau spre Ierusalim.
Ioan, nazireu ca și Ilie (modele ale pusnicilor), în lunca Iordanului, anunța sintetic, în regim de urgență, „evanghelia” poporului (v. 18), și administra botezul convertirii spre iertarea păcatelor (v. 3) mărturisite (Mc 1,5). Botezul convertirii (metanoia) administrat de Ioan, botez al schimbării profunde a mentalității în vederea inaugurării imediate a erei mesianice, se deosebea de autobotezul prozeliților (care marca trecerea de la o credință la alta) și de convertirea filozofilor (întoarcerea în sine, după o perioadă de rătăcire în afara sinelui). Convertirea propusă de Ioan prefigurează convertirea creștină, definită ca „întoarcere (epistrophe) la Dumnezeu (Fap 15,3). Predica lui Ioan era escatologică (vv. 7-9), morală (vv. 10-14) și mesianică (vv. 15-17), împlinind cele scrise în cartea profetului reformator Isaia 40,3-5 LXX: „Glasul celui ce strigă în pustiu: pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările sale. Orice râpă să se umple și orice munte sau deal să se plece; cele strâmbe să se îndrepte iar cele colțuroase să se netezească și va vedea tot trupul mântuirea lui Dumnezeu” (vv. 4-6). Citatul, se referă într-un prim nivel de înțelegere la pregătirea drumului pentru Dumnezeu care vine să-și readucă poporul din exilul babilonez, dar se împlinește în Ioan Botezătorul, care pregătește calea Domnului.
În partea escatologică a predicii (vv. 7-9) Ioan s-a adresat mulțimii dezorganizate, turmă (Mt 3,7: fariseilor și saducheilor), cu injectiva, pe care o va folosi și Isus Cristos (Mt 12,34; 23,33): „pui (rod, specie) de viperă”, nu de șarpe, care are o semnificație pozitivă (istețime și prudență). Motivul convertirii mulțimii este frica de judecata care se apropie, de mânia ce va să vină (v. 7). Mânia divină (Rom 1,18; 3,5; Ef 5,6), care vine (Apoc 14,10.19; 15,1.7; 16,1), cum vine și Împărăția, este reflex al iubirii și sfințeniei divine, incompatibile cu răul și păcatul. Mânia divină se va împlini în mânia Mielului, în ziua cea mare a mâniei, ziua judecății (Apoc 6,16-17). Isus Cristos a venit ca să ne mântuiască de mânia care vine (1 Tes 1,10; Rom 5,9). Depinde de noi dacă acceptăm mântuirea de mânia care vine sau mânia lui Dumnezeu rămâne asupra noastră (Io 3,36).
După cum pomul se cunoaște după propriul rod (Lc 6,43-44), așa și convertirea autentică se cunoaște după roade, după fapte, nu după dorințe, vorbe, ritual sau descendența fizică de fii a lui Avraam (v. 8), fără a face lucrările lui Avraam (Io 8,39). Nu credința și meritele strămoșilor mântuie automat pe fii, ci convertirea efectivă. Cum din Avraam stâncă sterilă (Is 51,1-2) a ieșit Isaac, așa poate Dumnezeu și acum să-i ridice copii lui Avram din pietrele sterile, din păgâni (v. 8). Securea stă deja la rădăcina pomilor. Pedeapsa pomului Israel este iminentă, dacă nu aduce rod bun este aruncat în foc (v. 9; Mt 7,19). Focul arată valoarea roadelor fapte (1 Cor 3,13-15).
În partea morală a propovăduirii (vv. 10-14), Ioan Botezătorul a răspuns la întrebările a trei categorii de păcătoși. La atenționarea lui Ioan Botezătorul de a face roade vrednice de pocăință, mulțimea, vameșii și soldații au întrebat ce să facă (vv. 10.12.14), ce fructe să producă. Rodul vrednic de pocăință cerut tuturor este dreptatea socială, fără a abuza de poziția sau funcția socială. Mulțimea să împlinească porunca din Deut 15,4: „să nu se afle la tine om în nevoi”, pentru că nevoiașul este din seminția, „carnea” ta (Is 58,7: consubstanțialitatea neamului omenesc). Dreptatea socială se realizează prin satisfacerea necesităților fundamentale, hrană și îmbrăcăminte (Is 58,7 adaugă și adăpostire), din surplus (prisos, care este dar a lui Dumnezeu), nu sacrificiu (cum va recomanda Isus Cristos), nu dând din cele necesare (v. 11: cine are două haine sau bucate, să împartă cu cine nu are). Vameșii, colectorii de impozite și taxe, să fie drepți, adică să nu perceapă taxe mai mari decât cele fixate de stat sau templu (v. 13; Lc 19,1-10: vameșul Zacheu va fi un exemplu de convertire creștină exprimată prin dreptate (restituirea împătrită a nedreptății) și caritate (jumătate din avere dăruită săracilor)). Soldații, probabil colaboraționiști recrutați dintre evrei, nu cei romani, să se mulțumească cu solda. Să nu fie violenți, să nu folosească forța, șantajul sau pâra nedreaptă pentru a stoarce bani (v. 14). Vameșii și soldații sunt două meserii disprețuite de popor, dar care nu sunt incompatibile cu pocăința și mântuirea, dacă nu se abuzează de poziția socială pe care o implică.
În partea mesianică a propovăduirii (vv. 15-18), Ioan Botezătorul a răspuns la nedumerirea poporului cu privire la identitatea sa religioasă. Toți, nu numai anchetatorii trimiși de la Ierusalim (Io 1,19-27), cugetau în inima lor și se întrebau dacă nu cumva el, Ioan, este Mesia, Cristosul, Unsul (v. 15). Răspunsul lui Ioan este categoric. Nu este el Mesia, dar vine Mesia, care este mai puternic decât Ioan (Mt 12,29: mai puternic decât cel puternic, decât Diavolul) și căruia Ioan nu este vrednic să-i facă slujirea de sclav, să-i desfacă cureaua (Mt 3,11: să-i ducă) încălțărilor (v. 16). Și botezul lui Mesia va fi superior botezului lui Ioan. Ioan a botezat cu/în apă. Mesia va boteza cu/în Duh sfânt și cu foc (v. 16), ca la Rusalii (focul fiind echivalentul Duhului) sau cu Duh sfânt pe cei convertiți și cu foc (focul purificator al iadului) pe cei neconvertiți. Mesia va împlini și judecata ultimă, caracterizată prin trei acțiuni (v. 17). Curățirea ariei după treierat cu lopata. Adunarea grâului în hambar (Mt 13,30; Apoc 14,14-16) și arderea plevei în foc de nestins (cf. Is 34,10; Ier 7,20), focul veșnic al gheenei, nu focul purificator al iadului.
Ioan Botezătorul primul profet evanghelist al evreilor, propovăduia evanghelia poporului dând multe îndemnuri (v. 18). Apostolul Pavel evanghelistul neamurilor, atlet și liturg a lui Cristos Isus între neamuri, consacrat ca să predice Evanghelia lui Dumnezeu (Rom 15,16), ca să aibă și el parte de Evanghelie, s-a făcut sclavul tuturor, totul pentru toți (1 Cor 9,19-27: apostolul zilei).