Sfântul Ioan Botezătorul; mărturia lui; 7 ianuarie

Parimii; Polieleu; Evanghelia Utreniei Bobotezei: Mc 1,9-11; Laude; Doxologia Mare. Apostolul și Evanghelia Profetului: Fap 19,1-8; Io 1,29-34

 A doua zi după un praznic amintim instrumentul folosit de Dumnezeu pentru înfăptuirea evenimentului prăznuit. În cazul Botezului lui Isus Cristos instrumentul a fost Ioan Botezătorul.

Contextul evangheliei zilei (Io 1,29-34), mărturia lui Ioan Botezătorul cu privire la identitatea lui Isus Cristos, este interogarea lui Ioan Botezătorul, de către niște preoți și leviți trimiși de farisei, cu privire la identitatea sa (Io 1,19-28: cine ești ?). Fiind bine văzut, datorită originii preoțești și vieții austere (avea un CD impozant), Ioan umil se definește negativ (Io 1,20-21: ”nu sunt” Mesia, nici Ilie, nici Prorocul) și aluziv pozitiv: ”sunt glasul celui ce strigă în pustie (Io 1,23), Glasul Cuvântului.

Mărturia lui Ioan Botezătorul a fost dată a doua zi, sau în ziua următoare interogării care a avut loc dincolo de Iordan în Betania, unde boteza Ioan (Io 1,28). Dacă numărăm primele zile din activitatea publică a lui Isus Cristos, folosind indicațiile evanghelistului Ioan, avem șase zile, ca la prima creație, o nouă săptămână a reînceputului lumii prin acțiunea lui Isus Cristos. Prima zi, a examinării Botezătorului, când Isus venea la Ioan (Io 1,27). A doua zi, a mărturiei Botezătorului când Isus a fost botezat (v. 29). A treia zi, când doi ucenici ai lui Ioan îi fac o vizită lui Isus (v. 35). A patra zi, ziua chemării primilor ucenici, când Isus pleacă spre Galileia (v. 43). A șasea zi, ziua nunții din Cana Galileii, a treia după chemarea primilor ucenici (Io 2,1), zi care prefigurează și ziua învierii.

Isus Cristos vine la Ioan (v. 29), ca să fie botezat cu apă și ca să fie recunoscut de Botezător și proclamat de Tatăl și de Botezător, Mesia, Fiul lui Dumnezeu (v. 34).

În prima mărturie Botezătorul, ca un ”indicator”, îl arată pe Isus Cristos: ”iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (vv. 29.36). O sinteză a întregului plan divin de mântuire. Ioan se dovedește a fi un profet evanghelist, care precizează că Mesia anunțat și întrevăzut de profeți (1 Pt 1,10-12), este aici, iată-l, e Mielul lui Dumnezeu. Mielul pătimitor jertfit și înviat din Is 53,7. Nu mielul pascal din Ex 12 care era mâncat nu jertfit. Mielul junghiat și înviat, care deschide pecețile revelației (Apoc 5,6) și care aparent slab, învinge coarnele (puterea) Fiarei, împărații de un ceas, de scurtă durată, președinții republicilor moderne (Apoc 17,12-14). Mielul de jertfă, răscumpărător, fără cusur și fără pată (1 Pt 1,19). Mielul care ridică, ia, poartă, ”smulge” din lume rădăcina păcatului, nu doar roadele păcatului. Păcatul lumii (la singular), păcatul în totalitatea sa, ca stare fundamentală a omului căzut care se opune lui Dumnezeu și se supune căpeteniei acestei lumi (Io 16,11). În special păcatul înrobitor al lumii iudaice (Io 8,32), care a respins vorbele și faptele lui Isus Cristos, urându-l și pe el și pe Tatăl său ceresc (Io 7,7; 15,22-24).

Mesia este bărbatul care vine după Botezător, dar a ajuns înaintea lui, în fața lui, pentru că era mai înaintea lui (vv. 15.30), era și înainte de Avram (Io 8,58), adică era anterior și mai presus de Ioan, preexista din eternitate, chiar dacă în ordine biologică Ioan era mai bătrân cu șase luni.

Botezul în apă a lui Ioan a avut rostul ca Mielul lui Dumnezeu să fie arătat lui Israel (v. 31) și să i se reveleze lui Ioan ”ignorant” (nu-l cunoșteam total) divinitatea lui Isus Cristos (v. 33). Semnul vizibil al divinității lui Isus a fost coborârea din cer a Duhului Sfânt (ca un porumbel pe cuibul lui: Mt 3,16) și rămânerea deasupra lui Isus (vv. 32-33), ca într-o nouă geneză (Gen 1,2: duhul lui Dumnezeu plutea peste apă). Rămânerea Duhului peste Isus Cristos închide paranteza deschisă în Gen 6,3 când duhul lui Dumnezeu nu mai putea rămâne în oamenii ”trupești” (Gen 6,3 LXX: ”să nu mai rămână Duhul meu în oamenii aceștia pe veci, întrucât sunt trup”).

Având ”monopolul” Duhului, care a rămas deasupra lui, s-a odihnit peste el (Is 11,2), l-a uns, îl poate distribui botezaților în apă, botezându-i în sau cu Duh Sfânt (v. 33), scufundându-i în Duh, înnoindu-i și făcându-i ființe duhovnicești.

La botezul creștin, Isus Cristos botează cu Duh Sfânt (v. 34), folosindu-se de mâinile preotului. Sfintele taine sunt acte ale lui Isus Cristos, care le asigură eficacitatea. ”Dacă Petru botează, este el cel care botează. Dacă Pavel botează, este el cel ce botează. Dacă Ioan botează, este iarăși el cel care botează” (sf. Augustin).

Formulele orientale folosite la botez, pun accentul pe acțiunea lui Dumnezeu, a lui Isus Cristos cu Spiritul Sfânt, în taina botezului. Este botezat (de Dumnezeu) robul lui Dumnezeu  (x) în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Formulele occidentale pun accentul pe colaborarea umană, necesară și ea. Eu te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.

În noi venirea Duhului trebuie înnoită permanent, pentru că suntem vase sparte. Duhul creator de viață, ca și viața, trebuie înnoit continuu. Se consumă. Ce-i viu se înnoiește mereu. Încetinirea înnoirii înseamnă îmbătrânire, iar oprirea înnoirii este semn al morții. Pe veci va rămâne Duhul în noi numai după învierea spre viață veșnică a trupului. Ca și Duhul, mântuirea se poate pierde dar și regăsi prin pocăință. Și cei ce au gustat puterile veacului viitor pot cădea dar fără a se mai putea ridica (Evr 6,4-8). Prezența Duhului în noi devine stabilă și sigură cel mai repede pentru cei care au parte de prima înviere, pentru că asupra lor a doua moarte nu mai are putere (Apoc 20,6).

Ioan este mărturisitor al credinței, martor ocular și martir. Mai mult a asistat la botezul lui Isus Cristos, decât a botezat. Sinteza mărturiei lui Ioan Botezătorul se cuprinde în afirmația că, Mielul lui Dumnezeu este de fapt Fiul (Alesul) lui Dumnezeu (v. 34; cf. Is 42,1: Alesul în care a pus Domnul Duhul). După evanghelia lui Ioan, mărturia lui Ioan Botezătorul este prima care afirmă explicit că Isus este Fiul lui Dumnezeu. A doua mărturie explicită va fi a lui Natanael (Io 1,49). Urmează alte mărturii incerte care culminează cu mărturia lui Toma (Io 20,27-28.31). A recunoaște, ca Andrei, că Isus este Mesia (Io 1,41), dar nu și Fiul lui Dumnezeu, este mărturia unor evrei mesianici din timpurile noastre. Ioan este martor ocular pentru că a mărturisit după ce a privit cu atenție pe Isus (v. 29), a contemplat Duhul coborând ca un porumbel din cer (v. 32) și a văzut (v. 34). Sinteza mărturiei de martir se cuprinde în ultimele cuvinte ale lui Ioan, consemnate de Evanghelie, adresate lui Irod: ”nu-ți este îngăduit s-o ții pe femeia fratelui tău” (Mc 6,18).

Pentru a fi ucenici a lui Isus Cristos, ca cei 12 bărbați din Efes, întâlniți de apostolul Pavel (Fap 19,1.7), nu este suficient numai botezul lui Ioan Botezătorul, botezul pocăinței, și credința în cel ce venea după Ioan, adică în Isus (Fap 19,3-4). Este necesar și ”botezul în Numele Domnului Isus”, care este vechea formulă de botez a Bisericii Maică iudeo-creștină din Ierusalim de limbă arameică, și miruirea sau confirmarea, cu punerea mâinilor apostolilor (sau a succesorilor lor), pentru primirea Darului penticostal al Duhului Sfânt (Fap 19,5-6: apostolul zilei).

Postat în Cuvinte liturgice