Apostolul: Ef 6,10-17; Evanghelia: Lc 13,10-17
Contextul biblic al episodului cu dezlegarea femeii gârbove în ziua sabatului (Lc 13,10-17), relatat numai de Luca, episod asemănător cu vindecarea unui bărbat bolnav de hidropizie, în casa unui fariseu, unde Isus a fost invitat la masă, tot în zi de sabat (Lc 14,1-6), este necesitatea și urgența convertirii și a penitenței comunitare pentru a nu peri toți, prin surprindere ca galileenii sau cei de la turnul Siloam (Lc 13,1-5), pentru a nu avea soarta smochinului neroditor (Lc 13,6-9), care nu a făcut roade vrednice de pocăință (Lc 3,8). Este urgentă și lupta pentru a intra pe ușa cea strâmtă înainte de a se închide (Lc 13,24-30). Convertirea este verticalizare, îndreptare, ridicare din orizontala căderii, a asemănării cu animalele. Animalele au coloana vertebrală orizontală și fața orientată spre pământ, iar omul (antropos) are coloana vertebrală verticală cu fața spre cer.
Femeia gârbovă, încovoiată, plecată spre pământ, este simbol al căderii omului din verticalitatea asemănării cu Dumnezeu în orizontalitatea asemănării cu dobitoacele, datorită amăgirii Diavolului, Șarpele cel străvechi (Apoc 12,9), condamnat să se târască pe pământ și să mănânce țărână (Gen 3,14). Semnul simbolic al asemănării cu dobitoacele este tunica de piele cu care au fost îmbrăcați Adam și Eva după cădere (Gen 3,21). Tunica de piele, necesară pentru supravețuirea în condițiile căderii, trebuie subțiată, nu îngroșată inventând noi comodități. „Pomul aflării a ce se poate ști despre bine și rău” (Gen 2,9), din care au mâncat Eva și Adam, este pomul cunoașterii senzoriale, animalice, care poate distinge numai între plăcere și durere, considerând plăcerea bine și durerea rău (cf. Sfântul Maxim Mărturisitorul).
La copii minori căderea (cădere brută, ne prelucrată sau cosmetizată), este mai evidentă decât căderea adulților, pentru că mintea încă nu reușește să comande, de aceea verticalizarea lor începe să o facă părinții în familie cu nuia (pedeapsă dureroasă) și dulciuri (răsplată plăcută), simboluri ale pedagogiei părintești, folosite la sărbătoarea sfântului Nicolae. Locul și ziua în care verticalizarea se continuă este adunarea de sâmbăta din sinagogă pentru evrei și celebrarea liturgică duminicală din biserică pentru creștini, când se stă în picioare, verticali. În mod simbolic Isus Cristos verticalizează pe femeia gârbovă în sinagogă, sâmbăta. După gârbovirea agricultorului în șase zile din timpul săptămânii vine verticalizarea din biserică, duminica, ziua învieri, a verticalizării, îndreptării (sculării, ridicării) definitive, a eliberării din robia morții. Verticalizare posibilă pentru că Isus Cristos care s-a plecat spre omenire prin întrupare, continuă să se plece venind continuu, prin Duhul Sfânt, în mijlocul nostru, pe altar și în noi, prin împărtășanie. Ne cheamă și ne atinge eliberator ca pe femeia gârbovă (vv. 12-13). „Cu sfântă frică de Dumnezeu și cu iubire apropiați-vă” și „iată s-a atins de buzele noastre, îndată ne-a șters fărădelegile noastre și de toate păcatele ne-a curățit” (afirmații din rânduiala liturgică a împărtășaniei).
Într-o zi de sâmbătă, principala zi de sărbătoare evreiască, în sinagogă (casa învățăturii), Isus Cristos învăța (v. 10). După activitatea profetică de învățător, a făcut și o lucrare regească mesianică, lucrând ca Tatăl său (Io 5,17: Tatăl meu și acum lucrează, și eu lucrez), o lucrare a Împărăției, a milei divine, eliberând o femeie gârbovă, fiică a lui Avram, legată de Satana de 18 ani (v. 16). Ridicarea capului este semn al răscumpărării mesianice și va fi și semn al răscumpărării escatologice (Lc 21,28: ridicați capetele că se apropie eliberarea voastră).
Fața plecată sau „căderea feței” este semn al păcătuirii (Gen 4,5-6: la Cain întristat sau mânios pe fratele său Abel). „Când faci bine, oare nu-ți ridici (fața) ? Iar dacă nu faci binele, păcatul stă tolănit la ușă (ca animalele: Gen 29,2; 49,9) și dorința lui este spre tine, dar tu îl vei stăpâni” (Gen 4,7 TM). Păcatul este asemănător cu femeia, cu Eva despre care Dumnezeu spune: „către bărbatul tău va fi dorința ta și el te va stăpâni” (Gen 3,16 TM). Păcatul ispitește omul cu o forță asemănătoare celei a atracției dintre bărbat și femeie (cf. Alex. Mihăilă, (Ne)lămuriri din Vechiul Testament, vol. 1, Nemira 2011, pp. 460-462). Nu-i de mirare că în lumea modernă emanciparea femeii este strâns legată de „emanciparea” păcatului.
Iată, o femeie gârbovă. Nu avea o criză trecătoare de spondiloză din cauza bătrâneții, ci de optsprezece ani era stăpânită (legată, înnodată) de un duh de neputință (v. 11). Cuvântul „iată” anunță o minune (Is 7,14: iată Fecioara va naște; Lc 1,31: iată vei concepe; Lc 24,13: iată doi în drum spre Emaus). Femeia (Gen 2,23: „ișa”, bărbată, de la „iș”, bărbat), fiică a Evei (viață), mamă a tuturor celor vii (Gen 3,20), era și fiică a lui Avram, deci credincioasă practicantă (v. 16). Cu toată neputința sa nu lipsea de la celebrarea sinagogală. Ca răspuns la credința femeii, Isus Cristos a dezlegat-o de neputință (v. 12), prin punerea mâinilor (v. 13), gest sacru de consacrare, de comuniune și apartenență. Femeia verticalizată imediat (semn de miracol incontestabil) a slăvit pe Dumnezeu (v. 13), fapt pe care evreul îl face mereu pentru toată creația, dar a lui Dumnezeu, și mai ales după o minune (Lc 5,25-26: paraliticul vindecat și asistența; Lc 17,15.18: unul din cei zece leproși vindecați).
Sâmbăta, zi de odihnă, trebuia dedicată numai lui Dumnezeu și aproapelui, fără a face nici o muncă din care să se tragă un avantaj sau câștig propriu, câștig pentru care există celelalte șase zile (Ex 20,9; 31,15; Deut 5,13). Vindecarea femeii este un act medical cu avantaj pentru vindecată, dar nu pentru Isus Cristos, care a vindecat-o gratuit, a dezlegat „nodurile” Satanei. În plus sabatul era aducere aminte și celebrare săptămânală a eliberării poporului lui Dumnezeu din robia egipteană (Deut 5,15: adu-ți aminte că ai fost rob, supus la munci forțate și continue, ai fost eliberat; păzește și sfințește ziua sabatului). Deci Isus Cristos, Stăpânul sabatului (Lc 6,5), a respectat sensul sabatului. A eliberat-o pe gârbovă din robia Satanei, pentru a putea celebra liberă sabatul, ziua eliberării.
Isus Cristos promite și oferă odihnă adevărată și întreagă, celor osteniți și împovărați, care vin la el (Mt 11,28: vă voi odihni). Cei care iau jugul lui Isus și învață de la el să fie blânzi și smeriți cu inima, vor găsi odihnă sufletelor lor, pentru că jugul lui este plăcut iar povara lui este ușoară (Mt 11,29-30). Jugul este instrumentul care călăuzește energiile spre un scop util.
Fruntașul sinagogii iritat, și gârbovit asupra Legii, se adresează enoriașilor, nu lui Isus Cristos, care a lucrat sâmbăta, și nici femeii. El nu a înțeles că vindecarea din gârbovirea căderii este prioritară și nu se poate realiza lucrând șase zile pământul în sudoarea frunții (v. 14). Se poate realiza însă tocmai sâmbăta în sinagogă. Pentru creștini duminica în biserică, prin darul Domnului nostru Isus Cristos. Ca și mai-marele sinagogii, fățarnic (sever cu alții, dar îngăduitor cu sine), unii mai-mari ai lumii, preferă ca și duminica creștinii să rămână gârboviți muncind, pentru a putea fi stăpâniți.
Isus Cristos a răspuns tuturor, pentru că toți erau de aceiaș părerea cu mai marelui sinagogii și i se împotriveau (v. 17) și doreau să perpetueze legăturile Potrivnicului. A folosit un raționament rabinic. Dacă un lucru e valabil în cele mici, neînsemnate, cu atât mai mult în cele mari, importante. Dacă boul sau măgarul se bucura de dezlegare de la iesle și adăpare în ziua sabatului, cu avantaj pentru proprietar, cu atât mai mult femeia (Eva), fiica lui Avraam gârbovită, legată de Satana, trebuie să fie dezlegată de legătura căderii în asemănarea cu animalele, de la „ieslea” gliei pământului din care mănâncă cu trudă (Gen 3,17 LXX) și adăpată cu harul lui Isus Cristos, în ziua sabatului (vv. 15-16). La fel, fiul lui Avraam, Isaac, a fost dezlegat de legăturile morții, când tatăl său dorea să-l jertfească (Gen 22,12). Viața omului are prioritate. Salvarea vieții este urgentă. Și în zilele noastre de multe ori animalele se bucură de mai multă grijă decât oamenii bolnavi.
Femeia gârbovă, evreică credincioasă, fiică a lui Avram tatăl tuturor celor credincioși, care purta genealogia fizică a poporului lui Dumnezeu (este evreu cel născut din mamă evreică), era legată de Satana, ținută inactivă, de 18 ani (vv. 11.16). Practic a ținut un sabat forțat și cumulat 18 ani, cum a ținut și slăbănogul de la Poarta Oilor, un sabat cumulat, de 38 de ani (Io 5,5). Numărul 18, egal cu 3 × 6, trimite la codul numeric personal al Fiarei sataniste (numărul numelui ei) care este trei de șase, 666 (Apoc 13,18), fiară care va gârbovi perfect omenirea 42 de luni, egal cu 7 × 6 luni (Apoc 13,5).
Apostolul Pavel în Ef 6,10-17 (apostolul zile), descrie armătura lui Dumnezeu necesară în lupta urgentă de eliberare (dezlegare) a omenirii din legăturile (nodurile) și uneltirile Diavolului.