Parimii; Litie; Polieleu; Pripele; Evanghelia Utreniei: Lc 9,28-36; Laude; Doxologia Mare. Antifoanele, Apostolul și Evanghelia Transfigurării; 2 Pt 1,10-19; Mt 17,1-9
Contextul biblic al schimbării la față (Mt 17,1-9, cf. Mc 9,2-8; Lc 9,28-36), este examenul de maturitate al apostolilor cu mărturia lui Petru (Mt 16,13-20); anunțarea tainei suferinței, morții și învierii lui Isus Cristos (tema examenului de licență al apostolilor) și ”reproșurile” diplomatice a lui Petru care nu poate concepe un Mesia ucis și propune ocolirea crucii (Mt 16,21-23); precizarea lui Isus Cristos, că pentru a-i fi ucenic nu ajunge a-l mărturisi cu gura ca Petru, ocolind calea crucii. Ucenicia presupune lepădarea de sine (Lc 14,33: și de tot ce avem), purtarea crucii personale (autocrucificarea) și însoțirea călăuzei Isus Cristos chiar cu prețul vieții (Mt 16,24-26). Ucenicii, Petru, Iacob și Ioan, înainte de a gusta moartea, au văzut Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere, la schimbarea la față (Mt 16,28), iar alți ucenici, la învierea lui Isus Cristos, transfigurare eternizată.
Schimbarea la față (chip), transfigurarea, este de fapt schimbarea la chip, la înfățișare, atât a feței, devenite strălucitoare, cât și a veșmintelor devenite albe (v. 2). Așa vor fi biruitorii din Apoc 3,5 (îmbrăcați în haine albe) și drepții în Împărăția Tatălui lor (Mt 13,43: strălucitori ca soarele).
Transfigurarea este anticiparea învierii, iar învierea este transfigurarea eternizată. În lumina învierii se va înțelege vedenia transfigurării. Până atuncea trebuie ținut secretul (v. 9: nimănui să nu spuneți despre vedenie până când Fiul omului se va scula din morți). La transfigurare a fost scoasă în evidență divinitatea lui Isus Cristos. Trupescul era evident. La aparițiile de după înviere divinitatea era evidentă (Lc 24,37: credeau că văd un duh). Accentul a fost pus pe arătarea trupescului (Lc 24,39-40: carne și oase; mâini și picioare). Învierea nu anulează trupescul. Îl transfigurează.
Ucenicii au fost scoși din timp și făcuți părtași la o clipă de veșnicie și vedere fericitoare. Petru temelia, cu propunerea de a face trei corturi (v. 4), fără a ști ce spune (Lc 9,33), vrea să eternizeze fericirea simbolizată de sărbătoarea corturilor, fără cruce și înviere. Fericirea Împărăției lui Dumnezeu, nu poate preceda timpul suferinței. Petru și ceilalți ucenici, au fost chemați să fie temelie și nu să ridice trei corturi separate pentru Moise, Ilie și Cristos, adică pentru Lege, Profeți și Evanghelie, ci un singur cort, Biserica lui Dumnezeu, Ierusalimul ceresc (cf. Origen), adevăratul cort a lui Dumnezeu cu oamenii (Apoc 21,3).
Transfigurarea se petrece după șase zile (v. 1), probabil de la începutul sărbătorii Corturilor, pentru că Petru propune să facă trei corturi (v. 4). După șase zile amintește și de Moise căruia Dumnezeu îi vorbește după șase zile de la suirea pe munte (Ex 24,15-16). Sau transfigurarea are loc „cam la opt zile după cuvintele acestea” (Lc 9,28), adică după cuvintele: „sunt unii dintre cei de aici care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Lc 9,27), venită cu putere (Mc 9,1), cuvinte împlinite, pentru Petru, Iacob și Ioan, martori ai transfigurării. Trei martori pentru ca mărturia lor să fie valabilă juridic. Precizarea „cam la opt zile” sugerează și faptul că transfigurarea va fi situația specifică „zilei a opta”, ziua învierii și a veșniciei.
Locul transfigurării este un munte înalt („noul Sinai”), simbol al apropierii de Dumnezeu. Tradiția a identificat muntele ne numit de evangheliști, cu muntele Tabor. Pe munte (Sinai) a primit Moise Legea. Pe munte au fost convocați ucenicii după înviere de către Isus Cristos (Mt 28,16). Pe un munte înalt a fost dus Isus Cristos de Diavol pentru a-i arăta împărățiile lumii și slava lor și a-l ispiti cu mesianism politic (Mt 4,8).
La transfigurare ochii inimii celor trei ucenici au fost deschiși pentru a vedea adevăratul chip a lui Mesia, pentru a vedea dumnezeirea invizibilă prezentă în persoana lui Isus Cristos, pentru a contempla pe Dumnezeu. De fapt, nu Isus Cristos s-a schimbat la înfățișare, ci apostoli au văzut pentru o clipă cum era Isus Cristos tot timpul. Întruparea nu a anulat slava dumnezeiască a lui Isus Cristos, ci a ascuns-o sub chipul robului.
Condacul sărbătorii motivează transfigurarea ca necesară pentru a întări pe ucenici ca atunci când îl vor vedea răstignit să nu se scandalizeze. De fapt, cei trei ucenici de la transfigurare vor fi aleși în Ghetsimani pentru a veghea cu Isus Cristos înainte de arestare (Mt 26,37). Legătura dintre Tabor și Ghetsimani este sugerată și de faptul că în amândouă situații Isus Cristos se retrage pentru a se ruga (Lc 9,28; Mt 26,36), iar ucenicii de fiecare dată au adormit (Lc 9,32; Mt 26,43). Pe Tabor fața luminoasă a revelat, prin intermediul luminii, natura divină a lui Isus Cristos, iar în Ghetsimani fața sângerândă (Lc 22,44) a revelat natura umană a lui Isus Cristos.
Episodul transfigurării este baza teologică a posibilității contemplării în urcușul spiritual al creștinului, după faza purificării ascetice și a iluminării. Experiența contemplativă este foarte rară (unu la o sută de mii de contemplativi, cf. Părintele Cleopa de la Sihăstrie) și de scurtă durată, dar suficientă pentru a confirma posibilitatea vederii îndumnezeitoare a lui Dumnezeu (1 Io 3,2: vom fi ca Dumnezeu pentru că îl vom vedea așa cum este (și reciproca-i adevărată)). Astfel ceea ce creștinismul propune nu este o ideologie, pentru că se bazează pe realități înfăptuite, verificate.
Condiția normală a creștinului, fundamentată în inițierea creștină, este iluminarea. Botezul este taina iluminării, a deschiderii ochilor minții pentru a înțelege revelația lui Dumnezeu. Contemplația, anticipare a vederii fericitoare, este idealul vieții monastice, ”viață îngerească”. Moise și Ilie se arată în slavă (Lc 9,31), ca Moise pe Sinai. Dacă Moise după convorbirea cu Dumnezeu avea fața luminoasă (Ex 34,29-30), de o strălucire trecătoare, cu atât mai mult ar trebui să strălucească fața creștinilor acum și în veșnicie (2 Cor 3,18).
Dorința veche a lui Moise și a lui Ilie de a vedea pe Dumnezeu (Ex 33,18-23; 3 Regi 19,6-16; paremii la vecernia sărbătorii), s-a desăvârșit pe muntele schimbării la față, văzând pe Fiul lui Dumnezeu întromenit.
Prezența lui Moise și Ilie leagă episodul transfigurării de Apoc 11 cu cei doi profeți martiri de tipul lui Moise și Ilie (conform minunilor care le vor înfăptui: Apoc 11,5-6), care vor activa precedând parusia ultimă și vor avea un destin asemănător cu a lui Isus Cristos (Apoc 11,11-12: moarte, înviere și înălțare la cer).
Transfigurare este și confirmarea (mirul) lui Isus Cristos ca Fiu și Mesia care suferă. Drumul crucii, început la botezul din Iordan, este confirmat la transfigurare prin vocea Tatălui, care repetă mărturisirea de la botez (v. 5; Mt 3,17: acesta este Fiul meu, Iubitul), și prin Spiritul Sfânt simbolizat de norul care a acoperit pe cei prezenți. Despre ”exodul” care se va împlini la Ierusalim, prin cruce și înviere, a vorbit Isus Cristos cu Moise, reprezentantul Legii, și cu Ilie, reprezentantul cel mai de seamă al profeților, care erau în slavă (Lc 9,31). Exodul din Egipt a fost „orizontal”, cel din Ierusalim a fost „vertical”, de pe pământ la Tatăl (cf. Cristian Bădiliță).
Lumea modernă anticristică propune schimbare la înfățișare cosmetică, trecătoare (feșcelele se șterg repede), sau prin chirurgie estetică, și schimbarea hainelor după modă. Modificarea înfățișării este un afront adus Creatorului, pentru că nu suntem mulțumiți de frumusețea cu care am fost înzestrați la naștere. Anticrist va folosi schimbarea la față cosmetică pentru a ascunde urâțenia (întunecimea) care se va arăta pe fața sa după pactul cu Diavolul (Întunecatul).
Creștinii sunt chemați și aleși, ca după ce au fugit de stricăciunea care este în lume, să se facă părtași firii dumnezeiești (1 Pt 1,4). Perspectiva îndumnezeirii, propusă de apostolul Petru, se bazează pe faptul transfigurării lui Isus Cristos, văzută cu ochii, nu pe basme meșteșugit alcătuite. După dezbrăcarea de cortul trupului prin moartea fizică și plecarea din lumea aceasta, se poate intra direct în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, prin transfigurarea eternizată prin prima înviere (2 Pt 1,10-18: apostolul zilei).