Nașterea Domnului Isus Cristos; Crăciunul; închinarea Magilor

 Apostolul: Gal 4,4-7; Evanghelia: Mt 2,1-12

 Fiul lui Dumnezeu se face om ca pe om să-l facă fiu a lui Dumnezeu, să-l îndumnezeiască.

Cel ce se naște din Tatăl fără mamă în veșnicie (prima naștere), se naște din mamă fără tată în timp (a doua naștere, sărbătorită la Crăciun și la toate botezurile când se naște un nou mădular al trupului lui Isus Cristos), pentru a se naște din moarte la viață, fiind „întâiul născut dintre cei morți” (Col 1,18), (a treia naștere, sărbătorită la Paști și în toate duminicile).

La Crăciun sărbătorim ziua celei de a doua nașteri a lui Isus Cristos, întromenirea „de la Spiritul Sfânt și din Fecioara Maria” (cf. Crezul niceo-constantinpolitan). S-a născut la plinirea vremii, din femei, sub lege, ca să răscumpere și să înfieze pe cei de sub lege (Gal 4,4-5: apostolul zilei). Născut din Spiritul Sfânt ca primul Adam (Gen 2,7: suflare de viață), ar fi trebuit să fie nemuritor. S-a născut și din Fecioara Maria (femeie) ca urmașii căzuți a lui Adam, întru totul asemenea nouă dar fără de păcat. Isus Cristos renunță la nemurire pentru a putea muri și rezolva problema păcatului.

Creștinii intră în viața deplină născându-se ca și Isus Cristos din femeie (mamă) și apoi din apă și din Spiritul Sfânt la botez. Ziua botezului ar trebui să fie sărbătorită ca zi de naștere a creștinului. Dacă ieșim din viața aceasta (al doilea segment al existenței noastre) ca și Cristos, murind martiri, vom avea parte imediat și de nașterea din moarte la viață (Apoc 20,4-6: prima înviere), sărbătorită la martiri ca adevărată zi de naștere. Crăciunul, ziua de naștere a Capului Isus Cristos din Maria și Duhul Sfânt, se prelungește continuu în ziua renașterii, prin apă și Duh Sfânt (botez), a mădularelor Trupului lui Isus Cristos. Un Crăciun continuu. Biserica specială, Maria Fecioara-mamă, a născut în nouă luni un Cap pentru Trup. Biserica universală, fecioară-mamă, naște continuu până la sfârșitul lumii un Trup pentru Cap. Biserica particulară, creștinul, naște pentru toată veșnicia un mădular pentru Trup (cf. Isaac de la Stella, Predica 51, PL 194,1862-1865).

Un înger al Domnului s-a arătat lui Iosif în vis (nu ziua când era frământat de gânduri) și l-a lămurit taina zămislirii, de la Duhul Sfânt, a lui Isus Cristos de către Fecioara Maria (Mt 1,18-24). Niște magi de la Răsărit au descoperit lui Irod și Ierusalimului, taina nașterii lui Isus Cristos în lume, ca rege al iudeilor. Iudeii nu-l recunosc. Păstorii evrei, călăuziți de îngeri (Lc 2,8-20) și magii străini, pârga neamurilor, călăuziți de stea, îl recunosc și-l adoră pe Pruncul nou născut. Cei ce slujeau stelelor, de la stea au învățat să se închine Soarelui dreptății și să cunoască pe Răsăritul cel de sus (cf. Troparul Crăciunului).

Magii, înțelepți care tălmăceau visele (Dan 2,2) sau astrologi care privind stelele, au dedus data nașterii unui rege iudeu important. Astrologia pleacă de la data nașterii și prezice viitorul. Lui Isus Cristos îi indică data nașterii. Nu știm câți magi erau și de unde veneau. Scrierile apocrife i-au identificat cu trei regi (probabil datorită celor trei daruri regești), cu numele Melkon sau Melchior, Baltazar și Gaspar.

Isus Cristos s-a născut în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod (v. 1). În ce casă din Betleem (Casa pâinii sau a bucatelor) și în care zile, vor revela magii de la Răsărit sosiți la Ierusalim. Magii au aflat, de la „steaua lui”, timpul nașterii Regelui iudeilor. Steaua a putut indica timpul nașterii lui Isus Cristos, pentru că timpul este măsurat de mișcarea aștrilor. Steaua este simbol a lui Isus Cristos: „Steaua strălucitoarea a dimineții, Luceafărul, Lucifer, în latină” (Apoc 22,16; sens negativ în Is 14,12: „Luceafărul dimineții”, referitor la regele Tyrului, simbol al căpeteniei îngerilor căzuți).

Magii nu au știut unde s-a născut Pruncul. De aceia au cerut de la Ierusalim, capitala iudeilor și a Regelui născut, informații despre localitatea nașterii Regelui iudeilor (v. 2). Titlul Regele iudeilor apare și în relatarea patimilor (Mt 27,11), în întrebarea lui Pilat (Io 18,33) și pe tăblița de pe cruce. Magii au motivat venirea la Ierusalim cu faptul că au văzut „steaua lui” la Răsărit sau la „răsărire” și doresc să se închine. Steaua lui trimite la steaua lui Iacob din profeția lui Balaam: „o stea va răsări din Iacob și un om (TM: un sceptru) se va ridica din Israel” (Num 24,17 LXX), profeție pe care magii s-ar fi putut să o cunoască. Destinul lui Isus Cristos nu depinde de stele ca în horoscop. El ca și creator se servește și de stele pentru a se revela închinătorilor la stele.

Irod și Ierusalimul s-au cutremurat (v. 3), cum se va cutremura mulțimea și la intrarea triumfală a lui Isus Cristos în Ierusalim (Mt 21,10), dar nu sunt curioși să meargă cu magii la Betleem. Îi lasă pe magi să-l găsească pe Prunc.

Irod a convocat pe experții Legii, arhierei și cărturari, și i-a întrebat despre localitatea nașterii lui Mesia (v. 4), înțelegând că Regele iudeilor de care au întrebat magii este Mesia. Experții au indicat ca localitate a nașterii Betleemul, argumentând cu un citat din Mich 5,1.3 LXX, și 2 Regi 5,2, după una din variantele care circulau atunci în Palestina (vv. 5-6: din Betleem va ieși o Căpetenie care va păstori pe Israel).

Irod, ca și Iosif (Mt 1,19), face planuri în ascuns pentru a împiedica planurile lui Dumnezeu, dar nu reușește. El a cerut informații amănunțite despre timpul când s-a arătat steaua (v. 7), pentru a afla vrâsta Pruncului. A trimis pe magi la Betleem pentru ca cercetând cu de-amănuntul să identifice pe Isus Cristos între ceilalți copii din Betleem (v. 8). Iudeii și magii au făcut schimb de informații. Iudei află de la magi timpul nașterii. Magii află de la iudei localitatea nașterii Pruncului.

Cunoașterea localității nu era suficientă pentru a găsi Pruncul. A reapărut „steaua lui”, i-a călăuzit pe magi și s-a oprit exact deasupra locului (casei) unde era Pruncul (v. 9). „Steaua lui” nu era o stea ca toate celelalte. A mers înainte și s-a oprit, asemănător cu stâlpul de nor și de foc care a călăuzit pe evrei în pustiu (Ex 13,21). Magii au intrat în casă (nu mai era în staul unde se născuse, cf, Lc 2,7) și au văzut pe Prunc și pe Maria mama sa. Au căzut cu fața la pământ, în semn de respect și supunere, și s-au închinat. Au adorat pe Prunc, presimțindu-i divinitatea. I-au oferit daruri regești, aur, smirnă și tămâie (v. 11). Aur ca unui rege puternic. Tămâie ca lui Dumnezeu. Smirnă de îmbălsămat ca unui om muritor.

Casa unde era Pruncul nu era palat. Fecioara nu era îmbrăcată ca reginele. Pruncul nu se deosebea de alți prunci. Ce i-a făcut pe magi să facă atât drum ca să-l vadă, să i se închine și să-i dăruiască daruri, se întreba sfântul Ioan Gură de Aur și a răspuns: steaua lui și lumina pusă de Dumnezeu în sufletele lor.

Avertizați în vis să nu se întoarcă la Irod, care avea planuri criminale, magii s-au retras (pentru a nu fi identificați, ca soldații după o misiune importantă și riscantă), pe alt drum spre țara lor (v. 12). Întâlnirea cu Isus Cristos schimbă drumul, produce convertire și umblare pe alte căi, fără a privi înapoi (Lc 9,62).

Cartea creației (steaua), cunoscătorii sfintele Scripturi și lumina interioară (avertizare și călăuzire personală), conduc pe căutători la întâlnirea cu Isus Cristos.

Nașterea discretă a lui Isus a fost manifestată public numai marginalizaților poporului lui Israel prin înger (păstorilor) și străinilor prin stea (magilor astrologi), pentru că Balaurul roșu sta gata să sfârșie Pruncul (Apoc 12,4), folosindu-se de Irod (Mt 2,13-18).

O stea (semn cosmic) a marcat prima venire a lui Isus Cristos. La începutul călătoriei magilor a indicat momentul (v. 2), iar la sfârșitul călătoriei a indicat și locul (v. 9). Semne cosmice în soare, lună și stele (Lc 21,25), vizibile de toți oamenii vor marca apropierea momentului ultimei veniri glorioase a Fiului Omului pe norii cerului (Mt 24,30), ca la înălțare (Fapte 1,9-11). Locul venirii nu va fi punctual în pustiu la esenieni sau călugări, sau în încăperi secrete la zeloți sau masoni, unde ar sta ascuns înainte să se manifeste public (Mt 24,26). Locul va fi universal, pe tot pământul, ca fulgerul ce se arată de la răsărit până la apus (Mt 24,27).

Să luăm lumină de la stea și învățătură de la magi.

Postat în Cuvinte liturgice