Apostolul: Ef 4,7-13; Evanghelia: Mt 4,12-17
Isus Cristos numai după ce a fost botezat în Iordan de Ioan și după ce a absolvit școala pustiului, cu examenul de doctorat în fața profesorului de studii biblice istorico-critice (Diavolul) și a asistenței formate din fiare sălbatice și îngeri, începe activitatea didactică de a predica Evanghelia lui Dumnezeu oamenilor (Mc 1,13-14). Fără un astfel de doctorat, riscăm să predicăm ca Diavolul cu texte scoase din context, rătăcind nu convertind.
La fel ca Iosif la întoarcerea din Egipt (Mt 2,22), Isus s-a retras din fața puterii dictatoriale a lui Irod, plecând din Iudeia, unde fusese botezat, antrenat (în „cantonamentul” din pustiu) și încercat (ispitit), în Galileia, care înseamnă „ținutul neamurilor păgâne” (v. 12). S-a retras din fața pericolului ca să ne învețe să evităm primejdia înainte de timpul ei. A părăsit Nazaretul și s-a stabilit la Cafarnaum, cetatea lui Naum, care devine cetatea sa (Mt 9,1), pe malul mării, între hotarele lui Zabulon și Neftali (v. 13), împlinind profeția din Is 8,23-9,1: „pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali,…,poporul care ședea în întuneric lumină mare a văzut și celor care ședeau în ținutul și în umbra morții lumină le-a răsărit” (vv. 14-16). Citatul din Isaia este după LXX adaptat, actualizat. Folosește expresia, poporul care „ședea” în întuneric (zăcea fără speranță, că nu știa încotro să meargă), în loc de poporul care „umbla” în întuneric. Lumină le-a „răsărit”, prin Răsăritul cel de sus (Lc 1,78), în loc de lumină le va „străluci”.
În întuneric nu se vede murdăria și calea de ieșire. Lumina scoate la iveală realitatea, necurăția, păcatele, deschizând calea spre convertire și credință în Evangheliei.
Isus Cristos s-a retras în Galileia, când a auzit că Ioan a fost predat (v. 12), probabil cu colaborarea unui ucenic, cum predat a fost și Isus Cristos de către Iuda, supranumit „cel care l-a și predat” (Mt 10,4; Mc 3,19) și de către Pilat (Lc 23,25). Dumnezeu își pedepsește poporul neascultător sau necredincios predându-l în mâinile dușmanilor (Jud 6,1: fii lui Israel au făcut ce este rău înaintea Domnului și Domnul i-a predat în mâna lui Madian vreme de șapte ani). Apostolul Pavel amintește de oameni care au fost sau trebuie predați pe mâna Satanei (Dușmanul, Potrivnicul), care joacă rolul de executor al pedepsei pedagogice (1 Tim 1,20; 1 Cor 5,5). Cuplul de cuvinte „a preda” și „a primi” definesc conceptul de tradiție (predanie) genetică, culturală sau divină (cf. 1 Cor 11,23; 15,3).
Când „vocea Cuvântului”, glasul lui Ioan Botezătorul a fost oprit prin arestare (v. 12), a început însuși Cuvântul să predice: „convertiți-vă, căci este aproape Împărăția cerurilor” (v. 17). Isus a reluat mesajul lui Ioan, l-a adâncit și împlinit. Ioan predica botezul convertirii spre iertarea păcatelor mărturisite (Mc 1,4-5). Isus predica Evanghelia lui Dumnezeu, sintetizată în trei idei importante (Mc 1,14-15). S-a împlinit vremea, adică istoria mântuirii a ajuns la momentul prielnic (kairos) al venirii Împărăției. S-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu, care este însuși Isus Cristos Capul și Spiritul Sfânt (Lc 11,20; Mt 12,28). Acesta este primul sens al Împărăției lui Dumnezeu. Al doilea sens este Biserica lui Dumnezeu, Trupul lui Isus Cristos. Al treilea sens este fiecare creștin mădular al Trupului în care domnește Isus Cristos (cf. Origen). Cele trei sensuri sau aspecte ale Împărăției lui Dumnezeu se unifică în celebrarea liturghie sfintelor taine (euharistie), când se împreună Capul, Trupul și Mădularele. Convertiți-vă pozitiv prin credința în vestea cea bună (Evanghelie). Nu convertire numai negativă spre iertarea păcatelor. A lui Ioan și a lui Isus sunt două predicări evanghelice diferite, care se completează, fără a se confunda sau suprapune.
Venirea Împărăției este venirea (parusia) continuă a lui Isus Cristos cu și prin Spiritul Sfânt (Lc 11,20; Mt 12,28), nu o împărăție politică domnitoare. Extinderea Împărăție ca Biserica lui Dumnezeu a început cu prima venire și se va termina cu ultima venire în slavă a lui Isus Cristos. Despre când și cum a venit, vine și va veni Împărăția lui Dumnezeu, vezi comentariul la Lc 17,20-37, în sfânta și marea Marți.
Romani numeau evanghelie, veste bună, toate veștile (decretele) care veneau de la împărat, considerat binefăcător și mântuitor, chiar dacă anunțau pedepse. Pentru creștini Evanghelie este tot ce vine de la Împăratul împăraților, Isus Cristos, adevăratul Mântuitor, chiar dacă anunță pedepse pedagogice.
Misiunea publică a lui Isus Cristos în Galileia, unde învăța în sinagogile evreilor, a fost bine primită, pentru că a fost lăudat de toți (Lc 4,15). Excepție fac cei din Nazaret, care l-au dat afară din sinagogă și din cetate, voind să-l ucidă, scandalizați fiind de faptul că Isus Cristos și-a aplicat sieși textului jubiliar, pe care l-a citit, din profetul Isaia (Lc 4,14-30).
Împărăția cerurilor vine, se apropie (v. 17). Împărăția, adică Isus Cristos cu Duhul Sfânt (Lc 11,20; Mt 12,28), a venit, vine și va veni. Parusia (prezența reală) este continuă și dinamică. Este aici dar nu încă definitiv și stabil, cum va fi după ultima venire în slavă. Ne rugăm în Tatăl nostru să vină continuu Împărăția (Mt 6,10). Dacă venirea Împărăției nu-i definitivă și stabilă, nici mântuirea și nici viața veșnică, echivalente ale Împărăției (Lc 18,18.25.26), și nici convertirea, nu sunt definitive și stabile. Se pot pierde și regăsi. Trebuie înnoite sau alese mereu. (Te-aleg mereu Isus Cristos Mântuitorul meu). În posibilitatea de a alege mereu binele stă libertatea. Liber pentru a alege binele, nu liber de orice restricții. Alegerea răului duce la pierderea libertății, la robie.
Ioan a predicat în pustiul Iudeii, călugărește, pasiv, așteptând să vină lumea la el (Mc 1,5). Isus a început să predice în lume, în orașele Galileii, „apostolicește”, incisiv, itinerant, mergând la oameni, pentru că timpul era scurt și misiunea importantă. Biserica lui Dumnezeu, călugărească (monastică) și preoțească, ar trebui să predice pasiv în mănăstiri și incisiv în parohii.
Isus își începe și sfârșește misiunea în Galileia neamurilor, unde trăiau evrei amestecați cu neamuri. Loc simbolic pentru că mesajul lui Isus Cristos este mai întâi pentru evrei (Mt 15,24: oile pierdute ale casei lui Israel) și apoi și pentru neamuri. Moare în Ierusalim (Lc 13,33), între iudei, de la care vine mântuirea (Io 4,22). De la ai săi (evrei) suferința și mântuirea, de la alții și pentru alții (neamuri) extinderea misiunii.
Pentru desăvârșirea (antrenarea) și maturizarea sfinților (creștinilor), în vederea lucrării de slujire, zidire și creștere a trupului lui Cristos, Biserica lui Dumnezeu, Isus Cristos a instituit o serie de cinci slujiri (diferite de slujirea ierarhică diaconală, preoțească și episcopală), simbolizate de o „mână cu cinci degete”, slujiri didactice destinate cunoașteri Fiului lui Dumnezeu și prin el cunoașterea Tatălui, cunoaștere necesară pentru a avea viață veșnică (Io 17,3). Apostoli, simbolizați de degetul mare, independent, dar poate colabora cu toate celelalte degete. Profeți, indicatori ca Ioan Botezătorul (Io 1,29: iată mielul lui Dumnezeu), simbolizați de indice. Evangheliști, simbolizați de degetul lung, se întind după oameni până la marginile pământului. Păstori, căsătoriți cu turma, simbolizați de degetul inelar. Învățători, simbolizați de degetul mic, singurul care intră în urechi (Ef 4,11-13: din apostolul zilei).